Atacantul polonez Robert Lewandowski, desemnat la Gala Premiilor The Best FIFA cel mai bun jucător al anului 2021

17 ianuarie 2022, 21:54

Lewandowski (33 ani) a mai făcut uitată decepţia pentru faptul că nu i-a fost acordat ”Balonul de Aur” (l-a câştigat Lionel Messi, n. red.) pentru evoluţia sa de anul trecut, câştigând pentru al doilea an consecutiv trofeul oferit de FIFA.

Căpitanul naţionalei Poloniei, cu 48 de puncte, i-a devansat în clasamentul trofeului The Best FIFA pe Messi (Paris SG, ex-FC Barcelona), 44 puncte, şi pe egipteanul Mohamed Salah (Liverpool), 39 puncte.

Lewandowski a avut un an 2021 magnific, câştigând titlul în Bundesliga cu Bayern şi Supercopa Germaniei, încheind cu 43 de goluri marcate, performanţă cu care a doborât recordul legendarului Gerd Muller (41).

Pentru distincţia The Best FIFA au votat selecţionerii şi căpitanii echipelor naţionale, jurnalişti, precum şi suporteri din întreaga lume.

”Sunt foarte fericit şi onorat să câştig acest trofeu. Mă simt foarte mândru. Acest trofeu aparţine şi colegilor mei, antrenorilor mei, pentru că împreună muncim pentru a câştiga meciuri şi trofee”, a declarat Lewandowski după acordarea premiului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

VIDEO. Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger pe teren

Ucraina completează grupa României la EURO 2024, după ce a învins Islanda