Atac masiv asupra Kievului vineri dimineață. Un spital de copii a fost lovit de resturile unei rachete. Moscova, ţinta unui atac cu drone

Două persoane au fost ucise şi şapte rănite într-un atac rusesc cu rachete la Zaporojie, în sud-estul Ucrainei. Şi Kievul a fost lovit în această dimineaţă. Mai multe explozii au fost auzite în capitala Ucrainei şi un spital de copii a fost lovit de resturile unei rachete a anunţat primarul. Toţi conducătorii centrelor militare au fost demişi, la ordinul preşedintelui Zelenski, sub bănuiala de corupţie.

11 August 2023, 11:57 (actualizat 11 August 2023, 20:40) Știrile TVR |

Alarmele anti-aeriene au sunat în toată țara după ce atacurile rușilor s-au intensificat în ultimele zile. La Zaporojie, rușii au lovit un hotel. O persoană a murit și 16 au fost rănite, inclusiv mai mulți copii. A fost al doilea atac asupra orașului în ultimele 24 de ore. Situația este dramatică și în nord-estul Ucrainei, unde autoritățile au ordonat evacuarea a 37 de localități după mai multe zile de atacuri susținute ale rușilor.

Zaporojie a fost atacat de ruși cu rachete Iskander care au lovit un hotel din centrul orașului folosit inclusiv de angajații ONU. O persoană a murit și 16 au fost rănite, inclusiv patru copii, au anunțat autoritățile locale. A fost al doilea atac masiv asupra orașului în tot atâtea zile. Miercuri, trei civili au murit și nouă au fost răniți după un atac care a distrus case, o biserică și un magazin. Orașul din sudul Ucrainei este o țintă frecventă a armatei ruse și este în mare parte un oraș devastat.

Oficialii locali spun că Zaporojie este atacat în medie cam de zece ori pe zi. O intensificare a acțiunilor rușilor este și în zona de nord-est a Ucrainei cu atacuri susținute în special în regiunea Harkov. De acolo autoritățile ucrainene au ordonat evacuarea a 37 de localități, două orașe și 35 de sate.

Ucraina a anunțat și crearea unui coridor umanitar pentru navele comerciale blocate în Marea Neagra și care nu au intrat sub incidența acordului privind exportul de cereale. În chestiunea grânelor, după blocada impusă de Rusia prin renunțarea la acord, exporturile se fac în special terestru, lucru care îngrijorează Polonia. Guvernul de la Varșovia a cerut Uniunii Europene prelungirea până la sfârșitul anului a interdicției de a importa cereale ucrainene pentru a-și proteja propriii fermierii. În caz contrar va închide granițele. Ministrul ucrainean de Externe este încrezător că totul se poate rezolva și a transmis un mesaj agricultorilor polonezi.

Dmitro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei: “Fermierul ucrainean nu este duşmanul vostru, asta e sigur. Este un prieten care munceşte la fel de mult ca şi voi. Duşmanul nostru comun este Rusia. Şi singurul care se bucură de orice discuţii sau certuri cât de mici între ucraineni şi polonezi este preşedintele Putin. Haideţi să nu-l facem fericit”.

În luna mai, Uniunea Europeană a permis României, Bulgariei, Poloniei, Ungariei și Slovaciei să interzică importurile de cereale ucrainene permițând în același timp tranzitul acestora către alte piețe. Înțelegerea urmează să expire pe 15 septembrie.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 4°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 3°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 3°C 5°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI