Atac în Spania. Un român și-a împușcat colegii de serviciu

15 decembrie 2021, 13:08

Eugen Marin Sabău are 45 de ani. El lucra ca agent de pază la o firmă de securitate din Tarragona din octombrie 2012, după ce trecuse toate probele fizice și psihologice. În urmă cu câteva luni, însă, a fost dat afară. De atunci, le trimitea colegilor mailuri de amenințare și chiar fotografii cu el îmbrăcat cu vestă antiglonț și înconjurat de arme de foc. Marți, însă, a decis să treacă la fapte.

Sub pretextul că mai avea niște bani de primit, a mers la firmă, unde a început să se certe cu fostul șef. După care a scos arma și l-a împușcat de 3 ori. Apoi, a tras spre alți doi colegi, rănindu-i ușor. Românul a reușit să fugă cu propria mașină, după ce a mai împușcat un ofițer de poliție.

Polițiștii l-au căutat până seara. În final, l-au prins într-o zonă rurală și au reușit să îl imobilizeze după ce i-au tras 3 focuri de armă în mâini și în picior.

Imediat după capturare, Eugen Marin Sabău a fost transportat cu un elicopter la un spital din Barcelona. Deși gloanțele nu i-au atins organele vitale, medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite