Atac asupra televiziunii afgane, revendicat de Statul Islamic

17 mai 2017, 16:00

ACTUALIZARE 17:30 Statul Islamic a revendicat atacul comis asupra sediului Radioteleviziunii publice afgane din centrul orașului Jalalabad. Cel puțin șase oameni au murit și 17 au fost răniți, relatează agențiile internaționale de presă.

Potrivit oficialilor, au fost patru atacatori. Unul dintre ei s-a detonat la intrarea în sediu și a ucis un paznic. Ceilalți trei, care au intrat în clădire, au fost urmăriți de forțele de securitate. Luptele au durat patru ore.

ACTUALIZARE 16.00 Potrivit autorităţilor, cel puţin doi atacatori au detonat centurile de explozibili pe care le purtau.

Deocamdată, nu sunt informaţii oficiale despre insurgenţi.

Clădirea televiziunii de stat se află la mică distanţă de biroul guvernatorului provinciei Nan Gar Har.

În zonă sunt din ce în ce mai puternici luptătorii grupării Stat Islamic, dar talibanii îşi menţin influenţa în regiune.

Recent, în Afganistan au avut loc mai multe atacuri grave – asupra celui mai mare spital militar al ţării şi asupra unei baze importante din nord, la Mazar i Sharif.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă