Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Atac armat la două moschei din Noua Zeelandă. 49 de persoane și-au pierdut viața. Principalul suspect a călătorit și prin România, anul trecut

Şoc în Noua Zeelandă după atacul armat asupra a două moschei din oraşul Christchurch. 49 de oameni au fost ucişi şi zeci au fost răniţi. Mulţi sunt în stare gravă. Poliţia a arestat 4 persoane. Principalul suspect, Brenton Tarrant, este un australian de 28 de ani, un extremist de dreapta. El a transmis operaţiunea în direct pe o reţea de socializare. Poliţia a cerut ca imaginile să nu fie redistribuite.

15 Martie 2019, 07:18 (actualizat 16 Martie 2019, 00:09) |
Atentat în Noua Zeelandă
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Este alertă maximă în Noua Zeelandă, după atacul asupra celor 2 moschei, care s-a produs în timpul rugăciunii. Au circulat imagini pe internet cu un atacator care a mers cu mașina la o moschee, a intrat și a început să tragă la întîmplare.

Autoritățile au recomandat ca aceste spații de rugăciune să rămână închise până la clarificarea tuturor elementelor atacului, iar localnicii să rămână în case. Acești martori descriu momentele de coșmar prin care au trecut.

Principalul atacator are origine irlandeză și engleză, fiind născut în Australia. S-a descris ca un bărbat alb obișnuit și a recunoscut că este rasist, într-o postare pe o rețea de socializare. Spunea că victimele reprezentau un grup de invadatori.

Atacatorul a scris  pe armele folosite nume de ofițeri și generali din istorie. Și numele a doi domnitori români, Șerban Cantacuzino și Ștefan cel Mare.

ACTUALIZARE Principalul suspect în atentat a călătorit în România și în Bulgaria, în noiembrie anul trecut. Autorităţile de la Sofia anchetează motivele pentru care bărbatul a călătorit în Bulgaria, transmite DPA, citată de Agerpres. După un sejur de o săptămână în Bulgaria, a plecat cu avionul la Bucureşti, de unde a închiriat un automobil cu care a plecat spre Ungaria.

ACTUALIZARE Principalul suspect, Brenton Tarrant, este un australian de 28 de ani, de origine irlandeză și engleză și este un extremist de dreapta. El a transmis operațiunea în direct pe o rețea de socializare. Poliția a cerut că imaginile să nu fie redistribuite online și a acționat pentru retragerea lor de pe Internet.

Țări de pe toate continentele, între care și România, au condamnat atentatul. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a transmis condoleanțe familiilor victimelor.

ACTUALIZARE  Un nou bilanț indică 49 de morți în urma atacului.

ACTUALIZARE Unul dintre atacatori a avut o cască pe care era montată o camera video și a transmis live pe rețelele de socializare.

 


ACTUALIZARE Premierul Noii Zeelande a anunțat că sunt cel puțin 40 de morți în atacurile armate asupra a două moschei din orașul Christchurch. Poliţiştii au descris incidentul drept "critic" și le-au recomandat locuitorilor să evite zona şi, în general, moscheile din ţară. În plus, toate școlile din oraș au fost închise. Patru suspecţi, între care şi o femeie au fost reţinuţi de poliţişti. La momentul atacului, într-una dintre cele două moschei era şi echipa de crichet a Bangladeshului, însă "întreaga echipa a fost salvată", potrivit unui mesaj postat pe Twitter de unul dintre jucători.

___________________________________________

Poliţia din Noua Zeelandă a reţinut patru persoane vineri, după incidentele armate care au avut loc la două moschei în oraşul Christchurch, informează Reuters.

"Decesele, din câte ştim, s-au produs în două locuri, o moschee pe Deans Avenue şi o altă moschee pe Linwood Avenue", a declarat comisarul Mike Bush, care a adăugat că o persoană a fost reţinută. Totuşi, anchetatorii nu sunt siguri de numărul autorilor implicaţi în aceste incidente, care ar putea fi mai mulţi.

În această zi de rugăciune pentru musulmani, poliţia le-a cerut credincioşilor să evite moscheile "peste tot în Noua Zeelandă", a insistat Bush.

Presa locală a transmis că până la şase persoane ar fi murit şi un număr neprecizat ar fi fost rănite. Un perimetru uriaş în jurul acestui oraş a fost stabilit de către forţele de ordine.

Toate şcolile din oraş au fost închise. Şi clădirile publice precum biblioteca centrală au fost închise.

"Poliţia le cere tuturor persoanelor aflate în centrul oraşului Christchurch să nu iasă pe străzi şi să semnaleze orice fel de comportament suspect", a insistat el.

Municipalitatea a deschis o linie de telefon de urgenţă pentru părinţii îngrijoraţi de soarta copiilor lor, care participau la un marş împotriva schimbării climatice nu departe de locurile în care au avut loc atacurile.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 16°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 11°C 14°C
CONSTANTA 10°C 12°C
CRAIOVA 12°C 16°C
BRASOV 8°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Martie 2019, 20:17
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-03-2019
Deschidere: 7947.65
Maxim: 8061.18
Mimim: 7939.63
Variatie: 0.9%
TLV
2.12
1.2%
FP
0.90
0.9%
BRD
13.00
1.09%
SNG
30.85
1.63%
SNP
0.37
0.96%
SIF1
2.15
0.47%
EL
10.20
0.99%
COTE
78.90
2.59%
SNN
9.58
1.05%
TEL
20.80
0.24%
ARHIVĂ ȘTIRI