Astronomii au anunţat descoperirea celei mai mici „planete rătăcitoare”

Masa acestei exoplanete se află undeva între cea a Pământului şi cea a planetei Marte (care are doar 10% din masa Terrei). Dacă această descoperire va fi confirmată, ea va reprezenta un pas important în studierea planetelor rătăcitoare, despre care se crede că sunt extrem de numeroase la nivelul întregii galaxii, dar sunt extrem de greu de detectat pentru că nu au strălucire proprie.

„Descoperirea noastră demonstrează că planetele cu masă mică pot fi detectate şi analizate folosind telescoape terestre”, a declarat Andrzej Udalski, co-autor al noului studiu ce prezintă descoperirea. Udalski este cercetător principal în cadrul proiectului Optical Gravitational Lensing Experiment (OGLE).

Până în prezent, astronomii au descoperit şi confirmat peste 4.000 de exoplanete. Majoritatea lor covârşitoare a fost descoperită prin „metodă tranzitului”, care urmăreşte fluctuaţiile produse în strălucirea unor stele atunci când planete trec prin faţa lor, din perspectiva observatorului. Alte exoplanete au fost descoperite prin „metoda velocităţii radiale”, care identifică mişcările stelare induse de atracţia gravitaţională a eventualelor planete aflate pe orbită.

După cum se poate observa, ambele metode de detecţie se bazează pe existenţa unei stele-mamă, deci nu pot fi folosite pentru a identifica planetele care nu fac parte din sisteme stelare. Pentru detectarea acestora, astronomii apelează la efectul de microlentilă gravitaţională – care implică trecerea acestor obiecte prin faţa unor stele aflate în fundalul îndepărtat. Atunci când se produce o astfel de trecere, corpul mai apropiat de observator poate acţiona ca o lentilă gravitaţională, având ca efect devierea şi amplificarea luminii stelare în moduri care-i pot dezvălui masa, dar şi alte caracteristici.

„Şansele de a observa astfel de evenimente de microlentilă sunt extrem de mici pentru că trei variabile – sursa de lumină, lentila şi observatorul – trebuie să fie aproape perfect aliniate”, explică şi coordonatorul noului studiu, Przemek Mroz, cercetător postdoctoral la Institutul Tehnologic din California (Pasadena). „Dacă am observa o singură stea sursă, ar trebui să aşteptăm aproape 1 milion de ani pentru a avea şansa de a surprinde efectul de microlentilă”.

Însă vânătorii de planete aşa cum este Mroz nu caută astfel de exoplanete observând câte o singură stea, pe rând. În noul studiu, spre exemplu, Mroz şi colegii săi au analizat datele adunate în cadrul proiectului OGLE. Acest proiect, derulat de Universitatea din Varşovia (Polonia), foloseşte un telescop de 1,3 metri din cadrul Observatorului Las Campanas din Chile pentru a monitoriza simultan milioane de stelele din apropierea centrului Căii Lactee, în fiecare noapte cu cer senin.

Cercetătorii au recepţionat un semnal foarte interesant în cadrul observaţiilor OGLE – un eveniment denumit OGLE-2016-BLG-1928, care a durat 42 de minute şi este cel mai scurt eveniment de microlentilă gravitaţională urmărit vreodată. Echipa a apelat şi la datele adunate de reţeaua Korea Microlensing Telescope Network, care operează telescoape din Chile, Australia şi Africa de Sud, pentru a urmări şi confirma acelaşi eveniment.

„Atunci când am observat pentru prima oară acest eveniment, a fost clar că a fost provocat de un obiect extrem de mic”, explică şi Radoslaw Poleski de la Observatorul Astronomic al Universităţii din Varşovia, co-autor al studiului.

Calculele cercetătorilor au dezvăluit că acest obiect cosmic care a produs efectul de microlentilă gravitaţională este probabil mai apropiat de dimensiunile şi de masa planetei Marte decât de cele ale Terrei. În plus, ei au ajuns la concluzia că această posibilă exoplanetă nu face parte dintr-un sistem stelar şi rătăceşte singură prin galaxie.

„Dacă acest obiect care produce efectul de microlentilă s-ar fi aflat pe orbita unei stele, i-am fi detectat prezenţa în curbura luminii produse de efectul de microlentilă gravitaţională. Putem exclude existenţa unei stele până la distanţa de 8 unităţi astronomice faţă de această planetă”, conform lui Poleski.

O unitate astronomică (AU) reprezintă o convenţie de măsurare a distanţelor din sistemele stelare, aşa cum este Sistemul Solar, şi reprezintă distanţa medie de la Soare la Pământ, care este de 150 de milioane de kilometri. În Sistemul Solar, un obiect aflat la 8 AU de Soare ar străbate o orbită plasată undeva între planetele gigantice Jupiter şi Saturn.

Sursa: Agerpres