AstraZeneca, peste 400 de milioane de dolari pentru a dezvolta un tratament similar celui primit de Trump pentru coronavirus

Compania AstraZeneca
Compania AstraZeneca
11 octombrie 2020, 16:47

Compania AstraZeneca a primit 486 milioane de dolari pentru a găsi tratamentul cu anticorpi împotriva noului coronavirus.

Acordul dintre companie şi guvernul american presupune dezvoltarea unui cocktail cu anticorpi monoclonali, care poate preveni COVID-ul, mai ales în cazul celor cu vârsta de peste 80 de ani, cei mai expuşi la virus.

Tratamentul este în centrul atenţiei de când Trump a primit tratament cu anticorpi, medicamentul companiei Regeneron.

„Mi-au dat Regeneron şi a fost de necrezut. M-am simţit bine imediat. M-am simţit bine acum trei zile, la fel cum mă simt acum. Vreau doar să vă spun că avem Regeneron, avem şi un medicament similar la Eli Lilly şi încercăm să le aducem pentru utilizarea în regim de urgenţă”, a spus Donald Trump într-un clip postat pe Twitter.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite