Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Primele rezultate la Bacalaureat. Rata de promovare este 62,9%, 232 de de absolvenți de liceu au obținut media 10, înainte de contestații

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat s-au afișat la avizierele liceelor și pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii Bacalaureatului cu anonimizarea numelui şi a prenumelui.

30 Iunie 2020, 07:43 (actualizat 30 Iunie 2020, 15:52) |
Alexandra Bogdan transmite pentru Telejurnal 14.00
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

În acestă sesiune a bacalaureatului sunt 232 de medii de 10, înainte de contestații.

Rata de promovare, înainte de contestații, înregistrată de absolvenții studiilor liceale și care au susținut probele examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, atât din promoția curentă, cât și din promoțiile anterioare este de 62.9%.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC ) a centralizat rezultatele înregistrate în prima sesiune a examenului de bacalaureat.

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 71.4%, iar pentru promoțiile anterioare - 25.00%. În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 92.930 de candidați, dintr-un total de 147.790 candidați prezenți. Dintre aceștia, 86.140 de candidați sunt din promoția curentă, iar 6.790 de candidați sunt din promoțiile anterioare”, anunță sursa citată.

În total, 232 de candidați au obținut media 10.

„Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • 1.927 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
  • 209 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
  • 5.624 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 2.241 / Istorie – 3.383);
  • 6.799 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării”, conform sursei citate.

Procente de promovare peste 70% s-au înregistrat în următoarele județe: Cluj (77.8%), Sibiu (71.8%), Iași ( 71.4%) și Brașov (71.00%).

Județele în care ratele de promovare au fost sub 50%: Ilfov (32.2%), Giurgiu (42.4%), Mehedinți (47.8%) și Gorj (49.7%).

Rata de promovare în Capitală, înainte de contestaţii, este de 67,5%

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a revenit marţi cu o rectificare privind rata de promovare a Bacalaureatului în Capitală, înainte de contestaţii.

Potrivit noilor date transmise, rata de promovare, înainte de contestaţii, înregistrată de absolvenţii studiilor liceale, promoţia curentă, în Capitală, care au susţinut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie - iulie, este 77,48%.

Rata de promovare (înainte de contestaţii) înregistrată de absolvenţii studiilor liceale care au susţinut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020 este de 67,5%. Astfel, din sesiunea curentă, rata de promovare este 77,48%, iar din sesiunile anterioare - 20,67%, arată Inspectoratul Şcolar Bucureşti.

____________________

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 - 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 - 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic ș o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 36°C 34°C
IASI 34°C 31°C
CLUJ 27°C 26°C
CONSTANTA 28°C 30°C
CRAIOVA 33°C 32°C
BRASOV 29°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI