Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă: În România, de vină este legislaţia

Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă sare în apărarea serviciului 112 din România: "Nu sistemul vostru este de vină, ci legislaţia". Reacţia vine după ce o angajată de la Bucureşti s-a plâns la Bruxelles că se încearcă decredibilizarea acestui serviciu şi a angajaţilor săi, în urma accidentului aviatic din Apuseni.

09 Februarie 2014, 23:27 (actualizat 10 Februarie 2014, 10:29) |

VIDEO
Legea e de vină
Raluca Cojocaru, operator 112 din România, acuză "campania murdară, plină de insulte şi minciuni, care s-a revărsat, fără niciun Dumnezeu", asupra ei şi a colegelor sale, prin mass media şi prin vocile unor politicieni.

"În săptămânile de după accident şi în plin scandal mediatic, apelurile false şi abuzive la 112 s-au înmulţit, iar cei care sună disperaţi după ajutor răspund cu din ce în ce mai mare reticenţă întrebărilor mele de triaj", spune Raluca Cojocaru.

Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă i-a raspuns că legile care guvernează 112 trebuie schimbate, astfel încât operatorii de telefonie mobilă să ofere locaţia exactă a apelantului:

„Noi, Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă, am primit o scrisoare deschisă trimisă de Raluca Cojocaru, operator 112 în România. Candoarea şi deschiderea din scrisoarea ei ne-au impresionat şi ne-au emoţionat mai mult decât se poate exprima în cuvinte. De vină este legislaţia şi modul în care 112 este reglementat, care trebuie să se schimbe".

Nicio ţară nu foloseşte acum localizarea GPS, însă acest lucru ar putea deveni obligatoriu la nivel comunitar.

Adina Vălean, europarlamentar PNL, spune: "Nimic nu-i împiedică ca în mod voluntar să amendeze legislaţia în statul respectiv. Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă include în lista exemplelor teribile în care localizarea precisă ar fi salvat vieţi cel din România sau cazul unei fete din Lituania care a fost răpită, agresată fizic şi a sunat la 112 din portbagajul unei maşini şi, pentru că nu au avut localizare corectă, nu a putut fi localizată decât în momentul când maşina a fost incendiată şi fata a murit".

Autorităţile române au cerut de mai multe ori Comisiei Europene să modifice legislaţia: "Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în calitate de administrator al Sistemului 112, a susţinut permanent necesitatea adoptării unor norme tehnice pentru ca localizarea să se facă mai precis".

Vocile împotriva acestui mod de localizare exacta invocă intimitatea şi faptul că sistemul ar putea fi folosit în scop comercial. Pentru reorganizare, exclusiv companiile de telefonie mobilă ar trebui să pună la bătaie sume uriaşe pentru servere şi aplicaţia instalată pe mobilul scos la vânzare.

Din 2015, în UE sistemul de localizare prin GPS va fi introdus pe toate maşinile noi.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 20°C
IASI 16°C 15°C
CLUJ 17°C 14°C
CONSTANTA 16°C 17°C
CRAIOVA 17°C 19°C
BRASOV 16°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Octombrie 2018, 14:03
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-10-2018
Deschidere: 8599.66
Maxim: 8618.36
Mimim: 8569.1
Variatie: 0.01%
SNP
0.39
0.51%
TLV
2.34
0.64%
SNG
34.40
0.29%
FP
0.95
0.21%
EL
10.76
0%
DIGI
29.55
0.34%
SNN
8.02
0.75%
BRD
13.16
0%
TGN
353.00
0.28%
SIF5
2.15
0.69%
ARHIVĂ ȘTIRI