Asociația Școlilor Particulare cere anularea hotărârii prin care sunt suspendate activitățile didactice față în față în toate școlile din România. Primul termen pe 25 noiembrie

Suspendarea cursurilor față în față în municipiul Iaşi este ilegală. Asta a stabilit Tribunalul Iași, care a anulat parţial Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă. Procesul a fost deschis de Asociația Școlilor Particulare, care cere și anularea deciziei la nivel național.

20 Noiembrie 2020, 14:55 (actualizat 20 Noiembrie 2020, 20:25) |
Suspendarea cursurilor în Iași, ilegală
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

În Iaşi, autorităţile locale au decis închiderea şcolilor din oraş începând cu 9 noiembrie, o zi de luni, pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

În paralel şi autorităţile din București au impus noi restricţii pentru a evita agravarea pandemiei, şi au decis pe 5 noiembrie ca în gradinițe, școli şi licee să se învețe doar online, în toată țara.

Decizia este valabilă 30 de zile, iar pe 8 noiembrie şi Ministerul Educaţiei a transmis un ordin în acest sens.

Reprezentanţii Asociației Școlilor Particulare care mereu a fost împotriva suspendării cursurilor în clase, susţin că decizia guvernului încalcă prevederile Constituţiei.

Preşedintele Asociaţiei Şcolilor Particulare Christian Comşa subliniază că în şcoliile private se respectă toate măsurile de protecție împotriva infectării cu virusul SARS COV 2.

Prin urmare, Asociația Școlilor Particulare a cerut să fie anulată în instanță și decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență, iar primul termen are loc pe 25 noiembrie. La Curtea de Apel Iași.

Tribunalul Iaşi a anulat doar decizia autorităţilor locale pentru închiderea şcolilor în oraş. Îşi face însă efectele ordinul Ministerului Educaţiei. Așa că școlile rămân în scenariul online.

Cursurile faţă în faţă sunt suspendate până pe 8 decembrie inclusiv. Restricţiile pot fi însă prelungite în funcție de evoluția crizei Covid.

 

 


ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 8°C 10°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 8°C 9°C
CRAIOVA 10°C 9°C
BRASOV 5°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI