Asistenții medicali voluntari nu se pot angaja pentru că nu au posturi

29 octombrie 2018, 09:00

Explicația este simplă: nu-și găsesc post. După ani de așteptare, în care lucrează fără niciun venit și sunt de mare ajutor unităților sanitare, acești tineri renunță.

Cei mai multi pleacă și pun în valoare tot ce au învățat în spitalele din străinătate.

Spitalul Județean din Turnu-Severin a pierdut în ultimii ani 100 de voluntari, care au plecat pentru că nu au avut nicio șansă să se angajeze.

Viorica este de trei ani voluntară la Spitalul Județean și speră că într-o zi va fi angajată. Așteaptă un concurs pe post, la care vrea să se înscrie.

Voluntariat fac și alți tineri, care stau la capul bolnavului fără să primească vreun ban.

Spitalul are lipsă acută de personal, însă nu-i poate angaja pentru că nu există buget pentru posturi noi. În ultimii ani, mulți tineri pregătiți au plecat pentru că nu au avut șanse la angajare.

Nici la Serviciul de ambulanță din Bistrița Năsăud lucrurile nu stau mai bine. Peste 100 de voluntari sunt acum acolo. Majoritatea, absolvenți sau elevi ai școlilor sanitare.

În țările din vestul Europei, angajarea într-un spital este condiționată de efectuarea unui stagiu de voluntariat.

În unele state, voluntarii au facilități fiscale și chiar sunt remunerați de fundații.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă