Ashleigh Barty a câştigat Turneul Campioanelor de la Shenzhen

Ashleigh Barty este câştigătoarea trofeului de la Turneul Campioanelor
Ashleigh Barty este câştigătoarea trofeului de la Turneul Campioanelor
3 noiembrie 2019, 16:58

Barty (23 ani, 1 WTA) şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa reprezentantei Ucrainei, care câştigase toate cele cinci partide anterioare împotriva australiencei. Precedentul lor duel a avut loc în primăvara acestui an, la Indian Wells, Svitolina impunându-se în trei seturi (7-6, 5-7, 6-4).

De această dată, campioana de la Roland Garros a jucat mult mai agresiv şi a câştigat patru ghemuri pe serviciul adversarei sale. Jucătoarea de la antipozi s-a impus după o oră şi 28 minute de joc şi a intrat în posesia Trofeului Billie Jean King.  Ashleigh Barty a cucerit duminică al treilea său trofeu din acest an, după cele de la Miami şi Roland Garros, ajungând la un total de şase titluri în circuitul profesionist.

Graţie evoluţiilor sale de la Turneul Campioanelor, jucătoarea australiană şi-a asigurat primul loc în clasamentul WTA la finele acestui an, dar şi cel mai mare premiu din istoria tenisului, 4,42 milioane de dolari.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite