Șase jucători de la Petrolul Ploiești, depistați cu Covid

Șase jucători și un membru al staffului de la Petrolul Ploiești au fost depistați cu Covid-19, a anunțat joi clubul printr-un comunicat.

12 Noiembrie 2020, 11:41 (actualizat 12 Noiembrie 2020, 11:42) |
Petrolul Ploieşti / FOTO: fcpetrolul.ro

Clubul Petrolul Ploiești anunță joi că echipa este pregătită pentru meciurile din perioada următoare, iar rezultatele pozitive recent confirmate la testarea pentru Covid pentru 6 dintre membri ai lotului nu va afecta programul de joc.

„Ca urmare a testării RT-PCR periodice, realizate conform protocolului FRF, o dată la 14 zile, la începutul acestei săptămâni au fost depistate, în cadrul Clubului ploieștean, 7 persoane cu rezultat pozitiv – 6 jucători și un membru al staff-ului auxiliar”, a transmis clubul.

Cazurile confirmate se află în izolare și a fost făcută o anchetă epidemiologică. Potrivit reprezentanților clubului, contacții direcți rezultați în urma acestei anchete au fost testați potrivit procedurilor FRF, iar rezultatele acestora au fost negative. Jucătorii depistați inițial ca fiind pozitivi pentru Covid-19 vor fi retestați în perioada imediat următoare.

„Efectivul total al lotului permite la acest moment desfășurarea jocului următor”, au mai anunțat reprezentanții clubului.

Petrolul Ploiești va juca împotriva Aerostar Bacău, în 16 noiembrie, de la ora 19.30. În acest moment, Petrolul Ploiești ocupă locul 5 în clasamentul ligii secunde.

 

Sursa: Mediafax

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 9°C
IASI 4°C 8°C
CLUJ 7°C 9°C
CONSTANTA 7°C 14°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI