Folosirea armelor grele furnizate de Occident în luptele crâncene din împrejurimile Bahmutului produce un impact semnificativ asupra liniilor inamice, au declarat pentru Reuters comandanţi ucraineni.
Elogiate după cucerirea săptămâna trecută a satului-cheie Klişciivka, trupele ucrainene au menţionat obuzierele Howitzer de 155 de milimetri drept un echipament cheie furnizat de SUA şi de aliaţii din NATO.
Comandantul de unitate Oleksandr a declarat că forţele armate ucrainene "se bazează foarte mult" pe artileria grea, inclusiv pe obuzierul polonez Krab şi pe cel american autopropulsat M109.
"Chiar şi o singură armă poate schimba situaţia. Un atac poate fi oprit cu o singură astfel de armă", a spus Oleksandr.
"Cel mai important este să ţinteşti acolo unde este nevoie. Ei (ruşii - n.r.) urăsc dotările noastre. Asta aflăm din interceptări. Auzim că îi lovim foarte dur şi continuă să se întrebe câtă muniţie mai avem", a adăugat el.
Oleksandr, în vârstă de 30 de ani, a descris Klişciivka - un sat aflat pe înălţimile din sudul oraşului devastat Bahmut - drept "unul dintre locurile cheie de care ruşii se agăţau".
"Vom vedea ce se întâmplă mai departe. Ne vom dezvolta succesul", a mai spus ofițerul.
Comandanţii ucraineni au descris cucerirea Klişciivka şi a localităţii din apropiere Andriivka drept paşi esenţiali pentru recucerirea Bahmut, care a căzut în mâinile ruşilor după luni de lupte dure.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi alţi oficiali de rang înalt au salutat avansul contraofensivei şi au respins criticile Occidentului potrivit cărora operațiunile progresează prea lent, notează agenția Reuters, preluată de Agerpres.