Artiști departe de țară. Sirianul Ammar Alnahhas pictează derviși în România, Mihai Bâră creează în Andorra, unde e stabilit de 25 de ani

26 mai 2017, 15:32

Ammar Alnahhas a plecat din Siria în 2006 și de atunci trăiește la București. Este, de fapt, sculptor și a descoperit plăcerea de a picta la noi, în România. În lucrările lui predomină verdele crud, despre care spune că este specific acestei zone, mai exact este culoarea vegetației proaspete pe care nu a întâlnit-o niciodată în țara natală.

Supranumit de criticii de artă „pictorul dervișilor”, Ammar Alnahhas încearcă să aducă, în fiecare lucrare a sa, câte puțin din cele două culturi.

Mihai Bâră a plecat din România la scurt timp după Revoluție, în Andorra. În tinerețe a fost măcinat de două mari iubiri: arta și sportul. În Andorra este antrenor de schi și artist plastic, trăiește viața la maximum și are foarte puțin timp liber.

Artistul atrage atenția prin optimismul lucrărilor: culori vii, teme neașteptate.

Zilele acestea, expoziția personală Mihai Bara poate fi vizitată la Centrul Multicultural al Universității Transilvania. Peste 40 de lucrări în ulei, acrilic și grafica sunt expuse până la sfârșitul lunii în Brașov.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite