Un arsenal militar impresionant al armatei americane a sosit la Baza militară de la Mihail Kogalniceanu! Este doar o parte din echipamentul celor 500 de militari americani din Batalionul 1 „Vulturii luptători" care se vor antrena în România în următoarele nouă luni.
Soldaţii vor participa la trageri cu muniţie de luptă în Centrul de instruire de la Smârdan şi la exerciţii împreună cu militari din Forţele Terestre Române. Unitatea de luptă americană face parte din brigada desfăşurata de Statele Unite în Polonia, în cadrul măsurilor luate pentru securitatea flancului estic al NATO.
""Mesajul nostru pentru români este că suntem foarte serioşi în privinţa angajamentelor luate în cadrul NATO. Suntem foarte bucuroşi să fim aici, să lucrăm alături de partenerii noştri români. Principalul mesaj este de asigurare, de cooperare şi de sincronizare. Există planuri de contingenţă, iar în caz de criză, urgenţă ori de activare a articolului 5, suntem gata să răspundem împreună cu partenerii noştri!", a declarat comandantul Batalionului 1 "Vulturii luptători". Locotenent-colonelul american Jason Sabat a stat de vorbă cu jurnalistul TVR Alina Grigore.
Pe un ger năpraznic, au ajuns la baza de la Mihail Kogălniceanu primele 15 tancuri Abrams. În total, vor sosi 50 de blindate americane - tancuri Abrams, masini de luptă Bradley, precum şi mortiere autopropulsate, a transmis corespondentul TVR Alina Grigore, de la baza militară. Locotenentul-colonel român Nicolae Marius Moneanu a explicat, pentru TVR, care este scopul exerciţiilor din România şi a vorbit despre modul în care se vor derula aceste antrenamente.
Cei 500 de militari americani din Batalionul 1 "Vulturii luptători" au ajuns deja la Mihail Kogălniceanu şi o parte din tehnica lor de luptă - primele 15 tancuri Abrams.
În galeria video, vedeţi imagini cu tancurile Abrams sosite la baza de la Mihail Kogălniceanu.