„Armele nucleare sunt în primul rând arme politice”. Cum trebuie interpretată reacția calmă a NATO față de amplasarea armelor nucleare tactice ale Rusiei în Belarus? Răspunsurile experților

Aceste acțiuni urmează declarațiilor făcute de Vladimir Putin la sfârșitul lunii martie, potrivit căruia Moscova se pregătește să furnizeze Belarusului arme nucleare tactice.

SUA mențin baze militare cu arme nucleare tactice în mai multe țări din UE, pe lângă arsenalele nucleare strategice ale Regatului Unit și Franței. Cu toate acestea, decizia Kremlinului introduce schimbări semnificative în structura de lungă durată a securității nucleare în Europa.

Într-un articol scris pentru Novaia Gazeta Europa, politologul Denis Leven a discutat cu mai mulți experți pentru a afla ce înseamnă cu adevărat decizia de a furniza rachetele Minskului, cât de mare este arsenalul nuclear european și cum ne putem aștepta ca NATO să răspundă la ultimele acțiuni ale Rusiei.

***

Amenințare reală sau act provocator?

„Statele Unite fac acest lucru de zeci de ani… Eu [și Aleksandr Lukașenko] am convenit că vom face același lucru fără a încălca obligațiile noastre internaționale în ceea ce privește neproliferarea armelor nucleare”, a declarat Vladimir Putin la sfârșitul lunii martie, când a explicat decizia sa de a desfășura arme nucleare tactice în Belarus.

De la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Putin a amenințat în repetate rânduri Occidentul și Kievul cu arme nucleare, iar în februarie 2023 a anunțat că Rusia își va suspenda participarea la tratatul de reducere a armelor strategice. Din cauza mențiunilor frecvente ale lui Putin cu privire la armele nucleare, declarația sa despre Belarus nu a fost deosebit de surprinzătoare.

Cu toate acestea, amenințările nucleare în creștere și mișcarea forțelor nucleare rusești mai aproape de granițele europene nu pot decât să provoace îngrijorare pentru țările occidentale, în special pentru cei mai apropiați vecini ai Rusiei. În zilele care au urmat noii declarații a lui Putin, reprezentanți ai Poloniei, Franței și SUA – precum și ai NATO și UE – au emis declarații pe această temă.

Ministerul polonez de Externe a declarat că pasul făcut de Moscova și Minsk atrage și mai mult Belarusul în mașinăria militară rusă și că pune în pericol neproliferarea armelor nucleare. Andrzej Duda, președintele Poloniei, cel mai probabil a prevăzut această potențială evoluție, motiv pentru care a sugerat ca SUA să desfășoare arme nucleare în Polonia în toamna anului trecut. Reprezentanții Ucrainei au cerut o reuniune de urgență imediată a Consiliului de Securitate al ONU și au făcut apel la conducerea Belarusului să nu accepte acest pas „forțat de Moscova”, deoarece „ar transforma țara și mai mult într-un ostatic al Kremlinului”. Un apel similar către Minsk a fost făcut de șeful diplomației europene Josep Borrell, care a precizat, de asemenea, că UE este pregătită să răspundă cu noi sancțiuni.

Cu toate acestea, reacțiile Franței, SUA și NATO au fost mai reținute. Ministerul francez de Externe a declarat că Parisul a condamnat planurile Kremlinului și a cerut Rusiei „să dea dovadă de responsabilitatea așteptată de la un stat care deține arme nucleare”. Reprezentantul SUA, John Kirby, a mers până într-acolo încât a declarat că SUA monitorizează îndeaproape situația, dar că până acum nu a văzut nicio dovadă a punerii în aplicare a planurilor nucleare ale lui Putin în Belarus – sau chiar a pregătirilor de a folosi arme nucleare tactice împotriva teritoriului ucrainean până în prezent. De asemenea, NATO a declarat că nu există o nouă amenințare nucleară venită din partea Rusiei.

În reacțiile lor la declarația lui Putin, autoritățile poloneze și ucrainene au pus la îndoială faptul că desfășurarea de arme nucleare în Belarus este legală în conformitate cu dreptul internațional. Cu toate acestea, Andrei Baklițkîi, cercetător principal la Institutul ONU pentru Cercetare în domeniul Dezarmării, spune că nu există niciun motiv pentru aceste plângeri: „Nu există niciun tratat care să împiedice țările să amplaseze arme nucleare pe teritoriul străin”.

Tratatul activ privind neproliferarea armelor nucleare interzice transferul de arme nucleare către țări terțe, dar nu și amplasarea lor pe teritoriul altor țări, în timp ce [proprietarii] păstrează controlul deplin. De fapt, SUA utilizează aceeași logică de bază pentru a-și justifica desfășurarea de arme nucleare tactice în Europa.

Chiar înainte de recenta desfășurare în Belarus, Rusia avea deja arme nucleare tactice în Europa. Mulți au speculat că sistemele de rachete Iskander capabile să utilizeze arme nucleare tactice au fost desfășurate în regiunea Kaliningrad în 2018. Prin urmare, chiar dacă Putin duce până la capăt transferul de arme nucleare tactice către Belarus, acțiunea nu va afecta foarte mult sistemul existent de securitate nucleară europeană.

Nu contează dacă armele tactice sunt desfășurate în Rusia sau în Belarus, deoarece acestea pot fi în continuare îndreptate împotriva țărilor europene, afirmă profesorul Jamie Shea, adjunct al secretarului general adjunct pentru provocările de securitate emergente la sediul NATO din Bruxelles.

Harta nucleară a Europei

Reacția reținută la declarația lui Putin din partea Parisului, a Washingtonului și a NATO poate proveni și din faptul că Europa are deja arme nucleare care le pot contracara pe cele rusești.

Date aproximative arată că circa 100 de focoase nucleare tactice controlate în totalitate de SUA sunt deja staționate în țările UE. Acestea se află la Kleine Brogel în Belgia, Büchel în Germania, Aviano și Ghedi în Italia și Volkel în Olanda. Prezența nucleară a SUA în Europa a început în 1954, devenind parte a politicii NATO de asigurare a securității aliaților săi europeni. De-a lungul Războiului Rece, NATO și-a folosit prezența nucleară în Europa pentru a descuraja Uniunea Sovietică. În prezent, toate armele nucleare americane din Europa sunt bombe aeriene B61 folosite de avioane cu dublă utilizare, precum F-35.

Arsenalul nuclear al Franței este al doilea ca mărime dintre țările NATO (după SUA). Franța a efectuat primele sale teste nucleare în 1960, Parisul deținând în prezent aproximativ 290 de focoase nucleare la comandă. Cele mai multe dintre acestea sunt desfășurate pe rachete balistice utilizate de patru submarine din clasa Le Triomphant, care se află în serviciul Franței de la sfârșitul anilor 1990. Toate cele patru submarine sunt staționate la baza navală Île Longue din Bretania. Restul focoaselor sunt montate pe rachete de croazieră lansate din aer. Pentru lansarea acestor rachete sunt necesare 40 de avioane de luptă multirol terestre și 10 avioane de luptă maritime. Avioanele de luptă terestre sunt staționate la baza aeriană Saint-Dizier, la 190 de kilometri de Paris. Avioanele de luptă marine sunt staționate pe singurul portavion francez, Charles de Gaulle, în portul său de origine Toulon.

Cea de-a treia țară NATO care dispune de arme nucleare proprii este Marea Britanie, care și-a achiziționat primele arme în 1952. Cu toate acestea, până la începutul secolului XXI, Regatul Unit și-a redus la minimum arsenalul de descurajare nucleară, având la dispoziție 225 de focoase nucleare. Aceste focoase sunt concepute pentru a fi utilizate cu rachetele balistice Trident; ele sunt desfășurate pe patru submarine Vanguard, fiecare dintre ele fiind capabilă să transporte 40 de focoase. Unul dintre submarine se află în permanență în stare de alertă pe mare, alte două se află la baza navală Clyde din Faslane, în Scoția, iar unul se află în prezent în reparații.

Răspunsul politic la problema nucleară

„Armele nucleare sunt în primul rând arme politice”, spune Andrey Baklițkîi. Posibilitatea unei lovituri de retorsiune – catastrofală prin consecințele sale nu doar pentru armata inamică, ci pentru întreaga țară și pentru populația acesteia – este folosită ca factor de descurajare. Acesta este motivul pentru care Baklițkîi consideră că decizii precum desfășurarea de arsenale nucleare în Belarus ar trebui să fie considerate un gest politic. Putin demonstrează țărilor occidentale că ambițiile sale de politică externă sunt serioase și ar putea fi dispus să primească un fel de semnal de răspuns.

În același timp, nu trebuie să credem că „diplomația nucleară” exclude complet posibilitatea unui conflict nuclear real. Deși doctrinele nucleare, inclusiv doctrina rusă, permit utilizarea armelor nucleare doar ca răspuns sau în cazul unei amenințări la adresa existenței statului însuși, însăși participarea unei puteri nucleare la un conflict armat (așa cum este cazul războiului din Ucraina) crește deja riscurile nucleare, atrage atenția Baklițkîi. În plus, alte trei puteri nucleare, SUA, Franța și Marea Britanie, sunt, de asemenea, implicate indirect în conflictul din Ucraina.

Declarațiile reprezentanților elitei rusești subliniază acest risc. Pe lângă discursurile repetate ale președintelui rus însuși, secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev, a menționat că partea rusă ar putea utiliza arme nucleare. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate, a vorbit despre o „apocalipsă nucleară”. Chiar și Ramzan Kadîrov, guvernatorul Ceceniei, a amenințat că va folosi arme nucleare tactice. Deși niciunul dintre acești politicieni sau oficiali nu este autorizat să ia decizii cu privire la utilizarea armelor nucleare, retorica acestor personalități publice crește șansele ca ambele părți să ia în serios amenințarea unui război nuclear, așa cum s-a întâmplat în timpul crizei rachetelor din Cuba – și la începutul anilor 1980.

Prin urmare, deși decizia lui Putin nu schimbă din punct de vedere tehnic raportul de forțe, este un pas simbolic care ar putea duce la o agravare suplimentară a situației, consideră Jamie Shea. În acest sens, reacția relativ discretă a NATO este un semn bun, deoarece demonstrează că Alianța are încredere în sine, consideră expertul.

NATO are suficiente capacități nucleare pentru a răspunde amenințărilor rusești folosind capacitățile sale existente, spune Shea. Alianța poate desfășura bombardiere nucleare americane suplimentare, cum ar fi B-52, B-1 și B-2, în bazele militare europene, prin rotație. De asemenea, poate muta unele dintre navele sale de război mai aproape de Europa, cum ar fi distrugătoarele din clasa Aegis. Acestea pot fi utilizate în mod eficient pentru apărarea antirachetă în Marea Baltică sau în Marea Nordului. O altă opțiune este modernizarea mai activă a bombelor balistice B-61, un proces care a început deja. În special, Germania a raportat achiziționarea unui lot mare de noi avioane de luptă multirol americane F-35, care sunt capabile să transporte astfel de bombe.

Este puțin probabil ca NATO să-și schimbe poziția nucleară în Europa ca răspuns la acțiunile Rusiei, spune Shea.

Cu toate acestea, este probabil ca țările occidentale să ia în continuare măsuri reactive de natură politică. În special, SUA vor trebui să facă ceva în legătură cu amenințarea strategică emergentă creată de retragerea Rusiei din noul tratat START. În plus, Shea consideră că este important ca Occidentul să transmită Kremlinului consecințele unei potențiale încălcări a interdicției privind armele nucleare (care a fost elaborată după bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki). În același timp, dacă armele nucleare nu sunt folosite împotriva unei țări NATO, ci, de exemplu, împotriva Ucrainei, NATO poate răspunde folosind arme convenționale.

Desfășurarea de arme nucleare tactice în Belarus crește miza confruntării politice dintre NATO și Rusia, dar echilibrul nuclear european nu se va schimba. Calmul cu care NATO a răspuns la amenințare arată că Alianța consideră că Putin încearcă să provoace Occidentul pentru o nouă escaladare. Washingtonul și Bruxelles-ul nu sunt dispuse să cadă în plasă, cel puțin nu încă. Cu toate acestea, Europa are încă posibilitatea de a răspunde prin consolidarea prezenței nucleare a NATO în țările membre ale UE.