Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO ORA DE BUSINESS

Armele chimice nu reprezintă singurul pericol al războiului civil din Siria, ci şi uraniul

Armele chimice nu reprezintă singurul pericol al războiului civil din Siria. FT spune că nu se mai ştie nimic despre cele câteva zeci de tone de uraniu în stare naturală cu care Siria urma să alimenteze o centrală atomică de pe teritoriul său. Şantierul centralei a fost bombardat însă în 2007 de avioanele israeliene, iar uraniul, a cărui existenţă nu a fost confirmată niciodată oficial de către regimul sirian, a rămas într-un depozit subteran.

09 Ianuarie 2013, 20:32 |

VIDEO
Unde este uraniul Siriei
Experţi în energie atomică şi surse guvernamentale au declarat pentru Financial Times că evoluţia războiului civil din Siria face ca situaţia presupuselor depozite de uraniu din această ţară să devină din ce în ce mai neclară.

Potrivit experţilor, în urmă cu cinci ani guvernul sirian avea la dispoziţie aproximativ 50 de tone de uraniu neîmbogăţit, pe care ar fi urmat să îl folosească într-o centrală nucleară construită împreună cu Coreea de Nord. Însă regimul de la Damasc nu a vrut să recunoască niciodată existenţa programului nuclear.

Prin urmare, în 2007, în urma unui raid aerian israelian reactorul care era construit în nord-estul Siriei, pe malul râului Eufrat, a fost distrus. Cum devenise inutil, uraniul a fost pus la păstrare într-un depozit subteran în sudul Siriei, în apropierea capitalei Damasc.

Cei de la Financial Times scriu că imaginile din satelit arată că în ultimele luni au apărut semne clare de activitate în preajma depozitului. Zona a fost defrişată parţial şi, în plus, au apărut ceea ce par a fi tranşee sau ziduri de apărare. Aceasta ar putea fi o dovadă că armata siriană încearcă să apere acel depozit.

Însă experţii militari spun că nu este exclus ca materialul nuclear sirian să fi fost trimis în Iran. Cele 50 de tone de uraniu în stare naturală ar fi de ajuns pentru cinci bombe atomice. Totuşi, fie că este folosit în scop civil, fie că este folosit în scop militar, uraniul în stare naturală trebuie să treacă printr-un proces de îmbogăţire.

Iranul are facilităţi de îmbogăţire a uraniului, dar nu este cunoscut nivelul lor de performanţă. În acelaşi timp Iranul are resurse mici de minereuri radioactive şi au existat de-a lungul timpului semne că regimul de la Teheran ar fi încercat să importe uraniu de calitate din ţările dispuse să i-l vândă.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 23°C
IASI 25°C 23°C
CLUJ 18°C 19°C
CONSTANTA 24°C 20°C
CRAIOVA 24°C 22°C
BRASOV 20°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Mai 2019, 12:48
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-05-2019
Deschidere: 8116.3
Maxim: 8140.37
Mimim: 8109.57
Variatie: -0.08%
SNG
33.90
0%
TLV
2.12
0.24%
EL
10.80
0.46%
SNP
0.36
0.14%
FP
0.97
0.62%
BRD
10.86
0.55%
BVB
21.80
0.46%
SIF5
2.07
0.95%
SOCP
0.35
6.06%
TGN
354.00
0.7%
ARHIVĂ ȘTIRI