Armata SUA a publicat imaginile cu incidentul dintre drona americană și avioanele de vânătoare rusești. Aparatul de zbor fără pilot a fost prăbușit de americani după ce a devenit inoperabil

16 martie 2023, 12:30

În clipul de câteva zeci de secunde filmat chiar de camera dronei MQ-9 Reaper se observă cum avionul Su-27 se apropie periculos de mult.

Potrivit generalului în rezervă Ștefan Dănilă, fost pilot de vânătoare, se vede clar cum rusul cuplează forțajul, adică vrea să atingă puterea maximă a motoarelor. În aceste condiții, spune fostul șef al Armatei Române, avionul rusesc lasă în urma turbulențe extrem de puternice, care au putut să destabilizeze fără probleme drona americană.

Pe imaginile date publicității de americani se observă și cum una dintre palele elicei dronei este ruptă după manevrele piloților ruși.

Deși inițial EUCOM a vorbit despre un contact între Su-27 și Reaper, este foarte posibil să nu fi existat așa ceva.

Gl. Mark Milley, şeful Statului Major Interarme al SUA: „Știm că interceptarea a fost intenționată. Știm că a fost un comportament agresiv intenționat. Știm că nu a fost făcută profesionist și a fost foarte nesigură. Contactul dintre avionul rusesc și drona noastră, contactul fizic dintre ele… de asta nu suntem siguri încă.”

Americanii susțin că avioanele rusești au deversat și combustibil, în încercarea de a scoate din uz camerele și senzorii dronei MQ 9 Reaper.

Două aeronave rusești Su-27 au efectuat o interceptare nesigură și neprofesională a unei aeronave a forțelor aeriene americane MQ-9 fără pilot, destinată operațiunilor de culegere de informații, supraveghere și recunoaștere care a operat în spațiul aerian internațional deasupra Mării Negre în data de 14 martie 2023. Aeronavele Su-27 rusești au aruncat combustibil pe aparatul american MQ-9 și au lovit elicea, determinând forțele americane să doboare MQ-9 în apele internaționale, se precizează pe site-ul Comandamentului European al SUA.

Jurnalistul TVR Adelin Petrișor a vorbit cu doi piloți care au analizat imaginile. Amândoi i-au spus că interceptarea a fost făcută într-un mod agresiv, cu intenția de a destabiliza drona americană.

“Nu mi-a fost clar de la cei doi piloți dacă s-a deversat sau nu combustibil, așa cum spun americanii. Unul dintre ei a precizat că poate fi vorba și de combustibil deversat, însă celălalt crede că este vorba doar de cuplarea forțajului. Avionul rusesc s-a apropiat periculos de mult de dronă și a cuplat forțajul, adică motoarele au atins puterea maximă. Când se întâmplă acest lucru, este foarte greu să zbori în spatele unui astfel de avion, deoarece lasă dare de combustibil ars, care iese cu o presiune și o temperatură foarte mari. Doar aceste turbulențe pot destabiliza o aeronavă”, a explicat Adelin Petrișor pentru Telejurnal.

Potrivit informațiilor venite dinspre Washington, interceptarea agresivă a avut loc la 120 de km de Crimeea, deasupra apelor internaționale, unde aparatul fără pilot putea zbura fără probleme.

Moscova recunoaşte că a interceptat drona americană, afirmând că aceasta zbura cu transponderul oprit şi pătrunsese în spaţiul aerian rezervat de aviaţia militară rusă, dar neagă că a provocat doborârea aparatului american, susţinând că drona s-a prăbuşit din cauza unei manevre bruşte.

Secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, a declarat miercuri că Rusia va încerca să recupereze drona americană doborâtă deasupra Mării Negre în urma unui incident cu avioane de vânătoare ruseşti, pe care oficialul rus l-a descris drept o confirmare a „participării directe” a SUA în războiul din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat ieri că Statele Unite nu şi-au recuperat drona şi probabil aceasta nici nu va putea fi recuperată, având în vedere adâncimea apei în zona unde s-a prăbuşit.

Armata americană a transmis că incidentul nu va opri misiunile de supraveghere din zonă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite