Armata rusă reduce anvergura exerciţiilor sale în apropierea frontierelor cu NATO, pe perioada pandemiei de COVID-19

Rusia reduce exercitiile militare
Rusia reduce exercitiile militare
20 mai 2020, 11:00

„În perioada pe care o traversăm cu toţii, adică în perioada epidemiei de coronavirus, militarii noştri au anunţat că reduc amploarea exerciţiilor şi că nu planifică organizarea lor în apropierea liniei de contact cu Alianţa Nord-Atlantică”, a declarat Lavrov în cursul unei videoconferinţe de presă.

În martie, viceministrul rus al apărării general-colonelul Aleksandr Fomin declarase într-un interviu acordat semioficiosului „Izvestia” că armata rusă încearcă să găsească „puncte de înţelegere” cu NATO.

„Din proprie iniţiativă, am încetat să mai desfăşurăm exerciţii militare în apropierea imediată a graniţelor Rusiei cu ţări occidentale. Avioanele noastre survolează Marea Baltică cu transponderele deschise. Facem dovada unei deschideri fără rezerve în desfăşurarea exerciţiilor militare”, a afirmat Fomin, citat de grupul media RBK.

Problema avioanelor de vânătoare ruseşti care zboară cu transponderele oprite peste Marea Baltică în spaţiul aerian internaţional, în imediata apropiere a ţărilor baltice – Lituania, Letonia, Estonia, toate membre ale NATO şi unde Alianţa Nord-Atlantică efectuează misiuni de protejare a spaţiului lor aerian – au făcut obiectul mai multor controverse între NATO şi Moscova.

Totodată, cotidianul Izvestia susţine că Rusia menţine de două luni un moratoriu unilateral cu privire la organizarea de exerciţii militare, sugerând că iniţiativa Moscovei nu a găsit ecou în cadrul NATO, care a desfăşurat la 15 mai operaţiunea internaţională Open Spirit în Letonia, iar în iunie plănuieşte să organizeze exerciţii denumite Allied Spirit.

Cu toate acestea, avioanele ruseşti de vânătoare continuă să survoleze mările Baltică şi Neagră, zone de interes comun la graniţa dintre Rusia şi NATO. Potrivit agenţiei de presă Interfax, două bombardiere ruseşti de tipul Tu-22M3, cu autonomie mare de zbor, au efectuat marţi un zbor deasupra Mării Negre. „În cadrul acestei misiuni, bombardierele pe distanţe lungi au parcurs circa 4.500 de km şi s-au aflat în zbor peste cinci ore”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Apărării rus, citat de Interfax.

NATO ceruse anterior Rusiei să participe la actualizarea Documentului de la Viena, care defineşte măsuri de consolidare a încrederii, securităţii şi de reducere a ameninţărilor privind apariţia unor conflicte militare în regiunea ţărilor membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), notează RIA Novosti şi Izvestia.

Documentul de la Viena a fost încheiat sub egida OSCE pentru facilitarea interacţiunii între Rusia şi NATO în domeniul securităţii. Documentul datează din 1991, iar de atunci a fost actualizat de mai multe ori. El conţine mecanismele de bază pentru prevenirea incidentelor militare în Europa, precum şi reguli de notificare asupra unor exerciţii militare.

Relaţiile dintre Rusia şi NATO s-au deteriorat după ce Moscova a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea, pe fondul unei politici faţă de Occident amintind de perioada Războiului rece.

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite