Armata americană a ucis doi înalţi oficiali ai organizaţiei Stat Islamic într-un atac aerian în Siria

Steag al grupării Stat Islamic
Steag al grupării Stat Islamic
7 octombrie 2022, 06:05

„Forţele americane au efectuat cu succes un atac în nordul Siriei, ucigându-l atât pe Abu-Hashum al-Umawi… cât şi un alt oficial înalt al SI”, a precizatCentcom.

„Acest atac va slăbi capacitatea SI de a destabiliza regiunea şi de a ne ataca forţele şi partenerii”, a declarat generalul Michael Kurilla, care conduce Centcom.

Armata americană a dat asigurări că, potrivit informaţiilor pe care le deţine,”niciun civil nu a fost ucis sau rănit în timpul acestei operaţiuni”.

În noaptea de miercuri spre joi, forţele americane au mai ucis un alt oficial al SI în timpul unei operaţiuni cu elicopter în nord-estul Siriei, indicase mai devreme comandamentul american.

Statele Unite continuă să-i vizeze pe liderii grupării jihadiste care, deşi învinsă în 2017 în Irak şi în 2019 în Siria, continuă să realizeze atacuri prin celule „adormite” din aceste două ţări.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite