Arhiepiscopia Bucureștilor oferă capele pentru păstrarea temporară a trupurilor decedaților de COVID-19. Morgile sunt insuficiente

Arhiepiscopia Bucureştilor va pune la dispoziţia autorităţilor sanitare capelele de exterior din cadrul spitalelor, capelele mortuare de la parohiile din imediata apropiere şi cele ale cimitirelor parohiale din imediata proximitate, în condiţiile în care morgile unităţilor spitaliceşti au devenit insuficiente.

23 Octombrie 2021, 23:27 (actualizat 23 Octombrie 2021, 23:32) |
Capelă spital / FOTO: Autor: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro

"Ca urmare a escaladării situaţiei dramatice cu care se confruntă spitalele în care sunt trataţi bolnavii de COVID-19 din Bucureşti şi morgile acestor spitale unde locurile de păstrare temporară a trupurilor celor decedaţi au devenit insuficiente, Arhiepiscopia Bucureştilor iese în întâmpinarea solicitărilor de ajutor şi pune la dispoziţie capelele de exterior din cadrul spitalelor, capelele mortuare de la parohiile din imediata apropiere şi capelele cimitirelor parohiale din imediata proximitate", a transmis Biroul de Presă al Patriarhiei Române, citat de Agerpres.

Biserica îşi exprimă solidaritatea cu instituţiile şi autorităţile medicale confruntate în această perioadă cu cea mai grea situaţie provocată până acum de pandemie şi apreciază efortul medicilor şi al întregului personal medical care luptă pentru salvarea vieţii pacienţilor grav bolnavi.

Sâmbătă au fost înregistrate 15.261 cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 446 de decese, dintre care 9 anterioare.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI