Argint si bronz pentru România în prima zi la Campionatul European de Lupte

3 mai 2017, 10:13

Medaliat cu bronz anul trecut la europene, Andrei Dukov s-a întors la turneul final european cu gândul la revanșă. În Serbia, Dukov a început concursul de lupte libere la categoria 57 de kg cu o victorie împotriva sârbului Aleksandar Mancic.

În sferturi, românul a trecut de un spaniol de origine georgiană, iar în semifinale l-a învins pe turcul Suleyman Atli.

Lupta pentru titlul european a fost cu azerul de origine georgiană Ghiorghi Edisherashvili. Dukov nu a rezistat în fața campionului european din 2013 și a trebuit să se mulțumească cu medalia de argint.

În concursul feminin, Alina Vuc, vicecampioana europeană anul trecut, a avut un parcurs perfect până în semifinale, când a cedat confruntarea cu Mariya Stadnik, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Rio.

Pentru medalia de bronz, românca s-a luptat poloneza Anna Lukasiak. Meciul a fost echilibrat și cu zece secunde înainte de final, Alina a reușit să se desprinda la scor și să cucerească bronzul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite