Argentina: Președintele Alberto Fernandez, testat pozitiv la COVID, după vaccinarea cu Sputnik V

3 aprilie 2021, 14:42

Președintele argentinian a fost vaccinat cu serul rusesc în februarie. La sfârșitul zilei, după ce am avut febra 37, 3 și o ușoară durere de cap, mi s-a făcut un test antigen, rezultatul fiind pozitiv, a scris Fernadez pe contul sau de Twitter.

Șeful statului s-a autoizolat deja și așteaptă să vadă dacă diagnosticul este confirmat și de testul PCR.

Brazilia a raportat în ultimele 24 de ore peste 70 de mii de cazuri noi, iar mortalitatea printre persoanele mai tinere de 60 de ani a crescut alarmant. Ritmul de vaccinare este extrem de lent, iar sistemul sanitar este în pragul colapsului. Locuitorii unui sat izolat din statul brazilian Amazon se consideră norocoși. La ei a ajuns o echipa mobilă care i-a vaccinat.

În Mexic, celebra echipa de luptători Lucha Libre dă o mâna de ajutor într-un centru de vaccinare pentru că oricum nu au ce face, meciurile fiind suspendate în perioada pandemiei.

Luptătorii au avut cea mai mare trecere la seniorii deopotrivă speriați și emoționați. Ei le-au demonstrat localnicilor din Mexico City că pot fi campioni și la lupta împotriva noului coronavirus.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite