ARGENTINA | Infirmierul lui Maradona a contestat că şi-ar fi abandonat pacientul

Diego Maradona
Diego Maradona
15 iunie 2021, 11:43

„Superiorii săi i-au dat ordin să nu deranjeze pacientul. Clientul meu şi-a îndeplinit doar sarcinile fără ca pacientul să se simtă invadat”, a asigurat avocatul Franco Chiarelli la ieşirea de la interogatoriul la Parchet.

Conform aceluiaşi avocat, clientul său „a constatat anumite semnale de alarmă”, pe care le-a transmis, dar numai „profesioniştii care aveau o viziune globală a situaţiei le puteau interpreta”. El a asigurat că nu a fost informat despre problemele cardiace ale lui Maradona.

Ricardo Almiron (37 ani) a petrecut peste şapte ore în biroul procurorului de caz din San Isidro (Buenos Aires), fiind bănuit că a minţit atunci când a afirmat că fostul idol al fotbalului dormea şi respira normal cu câteva ore înainte de moartea sa, în timp ce autopsia a arătat că acesta se afla în agonie.

Cele şapte persoane inculpate pentru moartea lui Diego Maradona, anul trecut în noiembrie, acuzate iniţial de omucidere involuntară, sunt urmărite pentru omucidere voluntară şi riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare.

Parchetul consideră că moartea lui Maradona nu a fost rezultatul unei erori profesionale sau a unei neglijenţe a echipei medicale care s-a ocupat de „El Pibe d’Oro”, ci că medicii şi îngrijitorii nu au făcut nimic pentru a împiedica moartea sa, atunci când aceasta s-a produs.

Această agravare a acuzaţiilor este legată de publicarea, la începutul lunii mai, a unui raport al experţilor, care concluziona că Maradona a fost „abandonat în voia sorţii'” de echipa sa de asistenţă medicală, al cărei tratament „inadecvat, deficitar şi imprudent” a condus la o agonie lentă.

Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit în urma unui infarct, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.

Şapte persoane au fost acuzate de procurorul din San Isidoro: neurochirurgul Leopoldo Luque, principalul acuzat, psihiatra Agustina Cosachov, un psiholog, doi infirmieri (un bărbat şi o femeie) care l-au îngrijit pe Maradona înaintea morţii sale, precum şi supraveghetorul acestor asistenţi medicali şi un medic coordonator al internării la domiciliu.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite