Numărul mare de rețineri la care se adaugă obligația prezenței la diverse termene de judecată la instanțele din Capitală a dus la apariția unei situații neașteptate: arestul central al Poliției Capitalei nu are suficiente spații de deținere pentru toți reținuții și arestații preventiv din alte județe aduși în Capitală. Cei din urmă sunt audiați în diverse dosare penale. Sindicaliștii din Ministerul de Interne spun că problema lipsei locurilor de detenție ar fi putut fi rezolvată de ani buni.
Arestul Central devine, pe zi trece, din ce în ce mai neîncăpător. La fel se întâmplă și cu celelalte spații de deținere preventivă din București. Când polițiștii nu au soluții trebuie să apeleze la colegii lor din județe apropiate Bucureștiului.''
Numărul mare de acțiuni ale polițiștilor a dus la numeroase rețineri și arestări preventive, iar locurile libere din arestul Poliției Capitalei s-au ocupat rapid. Mai ales că, în centrele de detenție, ajung și cei împotriva cărora parchete precum DNA și DIICOT iau măsuri de reținere și ulterior de arestare preventivă prin decizii ale instanțelor. Reprezentanții Poliției Capitalei spun însă că situația a fost temporară, în condițiile unui tranzit crescut în centrele de detenție preventivă.
Sindicaliștii spun că astfel de probleme ar fi putut fi evitate dacă un proiect luat în discuție în urmă cu 9-10 ani ar fi fost adoptat și pus în practică. Astăzi ar fi existat un spațiu modern destinat detenției preventive.
Mihai Zlat, vicepreședinte SNPPC: E doar în faza de proiect, de intenție și nimic mai mult. Vorbim de investiții de milioane de euro pentru că, în prezent, aresturile de la structuri, de la subunități sunt acelea vechi construite acum 30, 40, 50 de ani și nu mai fac față nevoilor actuale. Într-adevăr generează supragalomerare, generează aceste nemulțumiri din partea persoanelor reținute și arestate preventiv.
În București sunt 11 centre de reținere. Cel mai mare este Arestul Central, care poate găzdui în jur de 100 de persoane în același timp. În celelate spații din Capitală pot fi deținute în jur de 15-20 de persoane.