Doi bărbaţi au fost arestaţi în Spania pentru propagandă în favoarea terorismului islamist. În urma operaţiunii, poliţia spaniolă a descoperit şi muniţie similară cu cea folosită în atacurile comise în Franţa asupra redacţiei Charlie Hebdo. Are detalii corespondentul TVR la Madrid, Felix Damian.
Cei doi suspecţi sunt cetăţeni spanioli de 18 şi 25 de ani, dar provin din familii din Maroc şi Gambia.
Au fost arestaţi în timpul unei operaţiuni la Madrid. Poliţiştii au descoperit şi 4 încărcătoare pentru pistolul mitralieră AK-47 şi cel puţin 30 de cartuşe. Nu a fost găsită nicio armă.
Din primele informaţii se pare că cei doi arestaţi nu aveau intenţia de a comite atentate teroriste, dar aveau un profil foarte periculos, potrivit Ministerului de Interne din Spania.
Se ocupau cu racolarea de noi susţinători pentru cauza terorismului jihadist şi foloseau o baracă din afara Madridului ca loc de întâlnire.
O altă operaţiune antiteroristă s-a finalizat în Turcia, cu arestarea a două femei de naţionalitate spaniolă, care se întorceau din Siria. Acolo plecaseră în 2014, împreună cu soţii lor, care voiau să se alăture Statului Islamic.
Autorităţile spaniole au reţinut 177 de persoane suspectate de legături cu organizaţii teroriste de când a fost ridicată alerta antiteroristă, în 2015, până la penultima treaptă.