Arad: Se ridică carantina în Nădlac, dar orașul revine în scenariul roşu

Control carantină
Control carantină
28 februarie 2021, 09:22

Propunerea a fost făcută în urma unei analize a Direcţiei de Sănătate Publică Arad şi a fost aprobată de INSP.

În acest context, Inspectoratul Şcolar Judeţean anunţă că, începând de luni, în judeţ vor mai funcţiona în scenariul III 11 unităţi de învăţământ, cu 677 preşcolari şi elevi cu prezenţă fizică şi 687 elevi cu activităţi doar online.

În scenariul I vor funcţiona 249 de unităţi de învăţământ, cu 23.023 copii cu prezenţă fizică, iar în scenariul II vor fi 181 de unităţi de învăţământ, cu 21.215 copii cu prezenţă fizică şi 14.747 elevi în sistem online.

În 13 februarie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad solicitase Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) instituirea carantinei în oraşul Nădlac. La acel moment, autorităţile locale consideraseră că există risc epidemiologic de „gravitate maximă”, în Nădlac fiind înregistrată o rată de infectare cu virusul SARS-CoV-2 de 4,83 cazuri la 1.000 de locuitori.

DSU aprobase această solicitare, iar carantina a intrat în vigoare în 14 februarie, ora 22,00.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite