Arad: Aglomeraţie la ieşirea din ţară la început de minivacanţă; la Nădlac II se aşteaptă două ore

Aglomerație la Vamă
Aglomerație la Vamă
30 noiembrie 2022, 12:05

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că de la primele ore ale zilei foarte multe maşini s-au prezentat la ieşirea din ţară.

„În contextul minivacanţei, traficul este foarte intens în punctele de trecere a frontierei, pe sensul de ieşire din România. La Nădlac II sunt deschise şase artere de control pentru autoturisme, dar ca să deschidem mai multe depindem de autorităţile ungare, care trebuie să aloce mai mulţi poliţişti. Reamintim că, la graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, astfel că numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de poliţişti repartizaţi de către statul vecin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.

La Nădlac II, timpul de aşteptare pentru control este de cel puţin 120 de minute, iar coloana de maşini formată pe autostrada pan-europeană este lungă de peste 4 kilometri. Pe autostradă a rămas o singură bandă de circulaţie pe sensul spre Ungaria, pentru că pe cea de urgenţă staţionează camioane, iar pe prima bandă staţionează maşini.

La Nădlac I (DN7), sunt deschise trei artere de control pentru autoturisme, la ieşire din ţară, dar se aşteaptă minimum 90 de minute, iar la Turnu sunt deschise patru artere şi se aşteaptă tot 90 de minute. La Vărşand, sunt disponibile două artere şi se aşteaptă 60 de minute pentru a se intra în Ungaria.

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

De ce se conduce pe stânga în unele țări, iar în altele pe dreapta

Mai mulți constănțeni s-au trezit cu roțile mașinilor dezumflate