Șapte medalii pentru echipele României la a VII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Geografie pentru Europa

Loturile olimpice de geografie ale României au obținut 7 medalii - 4 la juniori și 3 la seniori - la a VII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Geografie pentru Europa (EGeo).

02 Iulie 2022, 16:39 (actualizat 02 Iulie 2022, 16:45) Știrile TVR |
1. Olimpici la geografie
1. Olimpici la geografie
2. Olimpici la georgrafie

În secțiunea rezervată juniorilor, s-au impus Andreea Șoie (clasa a IX-a/Colegiul Național "Iancu de Hunedoara" din Hunedoara) și Vlad-Luca Orșa (clasa a X-a/Colegiul Național "Constantin D. Loga" din Timișoara) - medalii de aur, Ianis Răzvan Costin Cojocaru (clasa a VIII-a/Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" din Pitești) - medalie de argint și Tudor-Alexandru Minaev (clasa a X-a/Colegiul National "Gh. M. Murgoci" din Brăila) - medalie de bronz, transmite Ministerul Educației.

(w500) 2. Olimpic

În competiția seniorilor, Andrei Fedorenciuc (clasa a XI-a/Colegiul Național "Costache Negruzzi" din Iași) a obținut o medalie de aur, iar Svenja Alexia Papirowski (clasa a XI-a/Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" din București) și Andrei Ionescu (clasa a X-a Complexul Educațional "Lauder-Reut" din București) au intrat în posesia unor medalii de bronz.

Din echipa de seniori a făcut parte și Matei Mirea (clasa a XI-a/Colegiul Național "Tudor Vianu" din București).

Loturile României au fost coordonate de Mihaela Cornelia Fiscutean (Colegiul Naţional din Iaşi), Cristina Pârvu (Centrul Național de Evaluare si Examinare) și Sebastian Florescu (ISJ Argeș).

Ediția din acest an s-a desfășurat online (24 – 30 iunie) și a implicat participarea a 118 elevi din 11 țări.

Olimpicii români au susținut probele la Colegiul Național "Tudor Vianu" din București.

Concursul a inclus trei probe, toate în limba engleză: o probă teoretică (scrisă), o probă practică (vizualizarea unor imagini/hărți, punerea în relație a unor elemente geografice, calcul și aplicabilitate în spațiul geografic) şi o probă multimedia.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 28°C 31°C
CLUJ 31°C 32°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 35°C 35°C
BRASOV 29°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI