Aproximativ 15 tone de materiale pirotehnice depistate la frontieră. În acte, TIR-ul transporta cartofi

Articole pirotehnice
Articole pirotehnice
6 decembrie 2021, 11:07

La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră au acţionat în sistem integrat împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor cu materiale pirotehnice. Astfel, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetăţean român, în vârstă de 64 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cantitatea de 21,5 tone de cartofi, marfă încărcată din Bulgaria pentru o societate din municipiul Bucureşti. În urma controlului fizic efectuat asupra autocamionului, autorităţile au constatat faptul că, în spatele a şase paleţi cu cartofi, erau ascunse, prin metoda capac, sute de cutii care conţineau aproximativ 15 mii de kilograme de petarde, artificii şi alte articole pirotehnice”, se arată într-un comunicat de presă emis luni de ITPF Giurgiu.

În cauză, autorităţile desfăşoară cercetări pentru derularea de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite