CORESPONDENȚĂ DIN SPANIA

Aproape jumătate din personalul medical spaniol, afectat emoțional. Paramedic din Madrid: Am cea mai frumoasă meserie din lume

Apelurile la serviciul de urgenţă din Madrid s-au triplat în pandemie. Operatorii răspund şi la 4 mii de solicitări în fiecare zi, iar medicii de la Ambulanţă sunt extenuaţi. Unii dintre ei nu şi-au mai văzut părinţii din momentul în care au transportat primul pacient COVID la spital şi speră ca vaccinul să aducă sfârşitul pandemiei.

11 Martie 2021, 21:23 (actualizat 11 Martie 2021, 23:30) Știrile TVR |
$article.media.images[0].description
Paramedic: Am cea mai frumoasă meserie din lume"

Navid lucrează de 15 ani ca paramedic la servicul de urgență din Madrid. În ultimul an a întâlnit multe situații limită, care i-au întărit dorința de a-i ajuta pe cei bolnavi.

Navid Behzadi, paramedic, Serviciul de Urgență din Madrid: Cred că este cea mai frumoasă meserie din lume, aș lucra și gratis, dar sper să nu mă audă șeful.​

În Spania, pandemia a răpus peste 70 de mii de persoane.

Navid se confruntă zilnic cu cazuri grave și își dă seama cât de fragilă este viața. La ultima sa intervenție, nu a mai reușit să-l salveze pe un tânăr de 35 de ani infectat cu coronavirus, lăsând în urmă o fetiță și pe soția lui internată în spital, cu o formă severă de COVID.

Navid Behzadi, paramedic, Serviciul de Urgență din Madrid: Este o meserie dură. Nimănui nu-i place să îi moară cineva în brațe, oameni de toate vârstele și toate patologiile. Dar, în final, îți dai seama că poți ajuta oamenii în cele mai grele momente din viața lor.

Angajații Serviciului de Urgență au protocoale stricte de echipare și dezinfectare pentru a nu se contamina și pentru a nu pune în pericol viața pacienților sau a familiilor.

Sara Diaz, asistentă, Serviciul de Urgență din Madrid: Mă întristează că nu mi-am mai pupat părinții de un an de zile. Acum un an, pe 4 martie, am transportat pentru prima dată o fetiță COVID pozitivă și de atunci nu am mai intrat în casa părinților mei, nu i-am mai pupat.

Un studiu recent arată că 45 la sută din personalul medical a suferit emoțional și psihic în urma pandemiei.

Salvatorii își pun însă speranța în vaccin pentru a reveni la o viață normală.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 20°C
IASI 20°C 22°C
CLUJ 16°C 18°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 15°C 19°C
BRASOV 15°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI