Aproape 3.400 de școli din țară sunt în scenariul roșu. În aceste unități de învățământ, cursurile se desfășoară exclusiv online

Aproape 3.400 de școli din țară sunt în scenariul roșu
Aproape 3.400 de școli din țară sunt în scenariul roșu
28 octombrie 2020, 15:31

Conform Ministerului Educației și Cercetării, miercuri 9.304 de unități de învățământ erau în scenariul 1, cu participarea zilnică față în față a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

4.959 de unități de învățământ sunt în scenariul 2, ceea ce presupune participarea zilnică față în față a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

De asemenea, 3.393 de unități de învățământ sunt în scenariul 3, ceea ce implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Dintre cele 3.393 de unități aflate în această situație, 385 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.008 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite