Aproape 12.000 de tone de azotat de amoniu depozitate necorespunzător, descoperite de polițiști

Azotat de amoniu
Azotat de amoniu
15 septembrie 2020, 16:21

Polițiștii au constatat 121 de infracțiuni, cele mai multe pentru încălcări ale legislației privind protecţia mediului.

Substanțele depozitate în condiții necorespunzătoare au fost mutate în alte spații sau au fost confiscate.

„De asemenea, față de peste 107 kg de produse de protecție a plantelor ce conțin substanța ‘fosfură de aluminiu’ şi 579 de litri de alte categorii de produse de protecție a plantelor au fost luate măsuri legale pentru a fi prevenită apariţia unor evenimente negative. Tot în cadrul acestei acțiuni, au mai fost eliminate din circuitul ilegal 8.457 de litri și 6.684 de kg de deșeuri periculoase. De asemenea, pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 82.600 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al IGPR, citat de Mediafax.

Azotatul de amoniu este o substanță chimică obținută din amoniac și acid azotic, solidă, cristalină, foarte solubilă în apă.

Este utilizat mai ales în agricultură, sub formă de îngrăşământ granulat, folosit pentru fertilizarea în câmp deschis a culturilor agricole. Acesta se descompune la încălzire, la temperaturi de aproximativ 150-170 grade Celsius, în apă și oxid de azot, iar la temperaturi de peste 200 grade Celsius, în special dacă este contaminat cu substanțe organice, reacția de descompunere devine explozivă.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite