Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TVR INFO

Aproape 1.000 de persoane sunt anchetate după campanie, majoritatea pentru mită electorală

Aproape 98% dintre cele 979 de infracţiuni identificate în timpul campaniei pentru locale se referă la mită electorală, a declarat sâmbătă ministrul delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre, după videoconferinţa organizată de premierul Victor Ponta cu prefecţii înaintea alegerilor locale.

09 Iunie 2012, 13:06 (actualizat 09 Iunie 2012, 13:50) |
Victor Paul Dobre vorbeste despre mita electorala
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Victor Paul Dobre vorbeste despre mita electorala

Peste 2.300 de incidente au fost sesizate de autorităţi în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale de anul acesta, între 11 mai-7 iunie 2012, cele mai multe în judeţele Dâmboviţa (195), Buzău (138), Argeş şi Bucureşti (121), potrivit ministrului delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre.

După videoconferinţa premierului Victor Ponta cu prefecţii dinaintea alegerilor locale de duminică, ministrul a explicat că aproape 98% dintre cele 979 de încălcări ale legii identificate la nivel naţional vizează oferirea de promisiuni sau bani pentru votarea unui candidat, adică mită electorală.

"Cele mai multe cazuri identificate se referă la mită electorală, 97,7% vizează promisiunea sau oferirea de bani", a declarat Dobre, care a adăugat că "în cazul acestor incidente se aplică sancţiuni, se întocmeşte dosar penal, se merge până la capăt".

Covasna, Sălaj şi Harghita, cele mai "liniştite" judeţe

Ministrul delegat a mai spus că cele mai puţine incidente în timpul campaniei au fost în judeţele Covasna, Sălaj şi Harghita.

Cele mai multe cazuri de infracţiuni din campanie s-au produs în judeţul Dâmboviţa, aproape 100, urmat de judeţele Neamţ şi Bacău, iar în jur de 330 au autor necunoscut.

"640 dintre ele au autori cunoscuţi, pentru care sunt cercetate 955 de persoane la nivelul întregii ţări", a adăugat Dobre. S-au aplicat şi 878 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea în Brăila şi Dâmboviţa, amenzile totalizând aproape 336.000 de lei.

Trei mandate de arestare în Constanţa pentru mită electorală

De altfel, Ioan Căbulea, şeful departamentului de ordine şi siguranţă publică din Ministerul de Interne, a declarat, în briefingul de presă, că "trei persoane au primit mandat de arestare pentru 20 de zile pentru fapte de corupţie şi mită electorală", vineri, în judeţul Constanţa.

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru că ar fi oferit sume cuprinse între 200 şi 400 de lei mai multor persoane din localitatea Mihail Kogălniceanu pentru a le determina să voteze în favoarea unui candidat la alegerile locale. Cea de-a treia persoană încă nu a fost identificată.

Căbulea a menţionat însă că au existat şi alte fapte penale în campania electorală, cum ar fi distrugerea de afişe, de bannere, furt, dar şi ameninţări şi loviri.

Dâmboviţa, dat exemplu negativ de Ponta

Incidentele din judeţul cu cele mai multe infracţiuni identificate, Dâmboviţa, i-au atras de altfel atenţia premierului Victor Ponta în cadrul videoconferinţei.

"Am fost informat asupra unor incidente extrem de grave de azi noapte la Dâmboviţa şi îi rog pe reprezentanţii prefecturii şi pe cei ai poliţiei să ia măsuri imediat. Este un judeţ în care am constatat eu însumi că legea României este pe locul doi, după legea locală, şi vă rog să luaţi măsuri. Înţeleg că azi noapte s-au devastat sedii de partid, s-au incendiat case de candidaţi, vă rog să readuceţi rapid legea şi în judeţul Dâmboviţa", a spus Ponta, în videoconferinţa susţinută, sâmbătă, cu prefecţii.

20.000 de poliţişti şi jandarmi mobilizaţi în ziua alegerilor

Şeful departamentului de ordine şi siguranţă publică din Ministerul de Interne a declarat că aproape 33.000 de persoane vor prelua în pază cele peste 18.000 de secţii de votare, sâmbătă seara.

În total,  în ziua alegerilor locale, "peste 20.000 de cadre din MAI, Poliţie, jandarmi şi poliţie locală vor asigura menţinerea şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice", a spus Căbulea.

În plus, peste 4.000  de lucrători ai poliţiei judiciare vor verifica toate peti'iile şi sesizările primite sâmbătă.

Votarea la alegerile locale va începe sâmbătă, la ora 07.00 şi se închide la ora 21.00. Vor avea drept de vot cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor, precum şi cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 8°C
IASI 10°C 4°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 6°C 6°C
CRAIOVA 9°C 6°C
BRASOV 4°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Ianuarie 2020, 15:59
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-01-2020
Deschidere: 10095.26
Maxim: 10126.31
Mimim: 10076.43
Variatie: 0.27%
SNP
0.45
0%
TLV
2.63
0.38%
FP
1.26
0.4%
BRD
15.92
0.25%
SIF3
0.45
1.38%
SIF5
2.76
0%
COTE
82.00
1.49%
SIF4
0.97
2.06%
TGN
333.00
0.6%
SNN
14.94
0.13%
ARHIVĂ ȘTIRI