Apple reduce producţia de telefoane iPhone 14 Plus, din cauza cererii slabe

iPhone 14 Plus
iPhone 14 Plus
25 octombrie 2022, 14:14

Ponderea gamei de telefoane iPhone 14 Pro a crescut la 60% din totalul producţiei, de la un nivel planificat iniţial de 50%, şi ar putea ajunge în viitor la 65%, se arată în raport.

Reprezentanţii Apple nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a face comentarii.

De asemenea, TrendForce susţine că majorarea ratelor dobânzilor în SUA ar putea afecta cheltuielile de consum, reducând cererea pentru modelele iPhone în primul trimestru din 2023. Astfel de evoluţii ar putea duce la o scădere anuală a producţiei cu 14%, la 52 de milioane de unităţi.

Anterior, analiştii estimaseră că versiunile iPhone 14 Pro şi iPhone 14 Pro Max sunt vândute într-un ritm solid, deşi cererea pentru modelul de bază, în mod obişnuit cel mai bine vândut de Apple, a fost dezamăgitoare.

Apple Inc a anunţat luna trecută că va produce în India cel mai recent model iPhone 14, gigantul tehnologic american căutând alternative la China, pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Beijing şi al restricţiilor din statul asiatic, care au afectat producţia.

TrendForce estimează că ponderea producţiei Apple în India va depăşi 5% în 2023 şi va creşte în următorii ani.

China, cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume, trece printr-o criză economică ce afectează vânzările de dispozitive mobile. În plus, la nivel global, cererea pentru echipamente electronice personale a fost afectată de explozia inflaţiei, temerile de recesiune şi perturbările create de războiul din Ucraina. Analiştii de la firma de studii de piaţă IDC estimează că piaţa mondială de smartphone-uri se va diminua cu 6,5% în acest an, până la 1,27 miliarde unităţi.

 

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite