Aplicaţie pentru tăierile ilegale lansată de Greenpeace. Aceasta poate fi descărcată gratuit

8 octombrie 2018, 13:01

Aplicaţia are trei funcţionalităţi de bază. Prima constă în faptul că utilizatorii pot monitoriza, cu ajutorul imaginilor satelitare, pădurile virgine din România. Celelalte două funcţionalităţi se adresează celor care călătoresc, ajung în zona montană şi descoperă locuri în care se taie copaci. În acest caz, ei  postează fotografii în aplicaţie.

„Echipa Greenpeace verifică, în primul rând. avizele de exploatare forestieră care au fost emise în legătură cu acel caz. Judecând de la caz la caz, dacă e necesar, să trimitem sesizarea către gărzile forestiere”, explică Ciprian Găluşcă, reprezentant Greenpeace.

Activiştii de mediu speră ca astfel să atragă cât mai mulţi cetăţeni dornici să dea o mână de ajutor autorităţilor şi, astfel, pădurile virgine vor fi protejate mai mult.

Potrivit ultimelor estimări, România are 120.000 de hectare de păduri virgine. Din păcate, însă, dintre acestea doar 20.000 se află sub protecţie strictă.

“Am avut 813 de infracţiuni silvice care s-au lăsat cu urmărire penală, am avut peste 6100 de contravenţii silvice şi am confiscat 8300 de metri cubi din tăieri ilegale – un procent foarte mic. Majoritatatea infracţiunilor au fost depistate de personalul nostru silvic”, precizează Dragoş Pahonţu, fost director general al Romsilva.

Forest Guardians se alătură aplicaţiei autorităţilor, Radarul Pădurilor.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite