Aplicație pe telefon pentru depistarea celor care prezintă simptome ale infecției cu coronavirus. Chestionarul cuprinde inclusiv date despre zonele unde locuiesc utilizatorii

27 martie 2020, 09:56

ZOE este o aplicație gratuită, valabilă doar pe teritoriul Marii Britanii și al Statelor Unite.

Creatorii săi au vrut doar să aibă o evidență clară a dinamicii răspândirii virusului în anumite zone pentru a putea acționa din timp, înainte ca o parte considerabilă a populației să fie afectată grav.

Aplicația are la bază un chestionar.

Tim Spector, epidemiolog: „Deseori, oamenii răspund la întrebări destul de subiectiv, dar noi punem întrebări simple şi trebuie să bifeze cu ‘da’ sau ‘nu’ dintr-o listă de simptome: probleme de respiraţie, dureri musculare, dureri de cap, febră, pierderea gustului, acest gen de simptome. Și dacă sunt de natură anxioasă sau alergică, ne vom da seama din combinația simptomelor. Tabloul general ne va spune că nu e o boală infecțioasă„.

La numai o zi de la lansare, aplicația a fost deja descărcată de peste un milion de oameni, și asta numai în Marea Britanie.

Chestionarul este complet. Cuprinde informații despre vârstă, greutate, starea sănătății în general, dar și despre zona unde locuiesc. Trebuie să spună dacă iau medicamente și care sunt acelea, dacă au dizabilități.

Prin această aplicație se va crea o bază de date impresionantă. Creatorii săi de la Kings College London se bazează pe sinceritatea utilizatorilor pentru a trage concluziile corecte.

Maparea posibilelor cazuri de COVID-19 în fază incipientă ar putea salva vieți.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite