Aplicație mobilă pentru nevăzători. Utilizatorii vor fi anunțați când autobuzul ajunge în stație. Aplicaţia, dezvoltată de o persoană slab văzătoare din Cluj

5 octombrie 2018, 08:11

Mijloacele de transport în comun din oraș vor fi dotate cu dispozitive care vor trimite notificări pe telefonul mobil, atunci când sosesc în staţie.

Aplicaţia a fost dezvoltată de o persoană slab văzătoare.

Momentan, în Cluj există 15 autobuze care anunță linia și direcția de mers, atunci când ajung în stații.

Ştefan a gândit aplicația care le va ușura viața de zi cu zi persoanelor cu deficiențe de vedere.

Deși este slab văzător, a terminat Facultatea de Informatică, iar acum lucrează în domeniul IT.

Persoanele cu deficiențe de vedere din Cluj așteaptă cu nerăbdare lansarea aplicației.

Până când aplicația va fi lansată, nevăzătorii sunt ajutați de sistemele audio deja instalate pe autobuze.

Momentan, doar 15 autobuze dispun de acest sistem.

În perioada următoare se va decide dacă aplicația va fi implementată în parteneriat cu cei de la Compania de Transport Public sau se vor căuta alte surse de finanțare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite