Apicultorii vor primi în acest an un ajutor de 23,7 lei/familia de albine

Ajutor pentru apicultori
Ajutor pentru apicultori
17 noiembrie 2021, 16:44

În şedinţa Guvernului din 17 noiembrie 2021 a fost aprobată Hotărârea privind schema „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol”.

Astfel, se reglementează acordarea unui ajutor de minimis apicultorilor de 23,7 lei/familia de albine, pentru un număr de 2.246.866 familii de albine.

Potrivit sursei citate, scopul acestui ajutor este susţinerea activităţii în sectorul apicol pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie.

Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 53.250.724 lei, reprezentând 10.763.157,96 euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2021, respectiv 4,9475 lei pentru un euro.

Sursa de finanţare este bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Perioada de depunere a cererilor şi documentelor însoţitoare este cuprinsă între a doua zi lucrătoare după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri şi 26 noiembrie 2021.

Schema se derulează prin centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, iar termenul de plată este 31 decembrie 2021.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă