Premierul spaniol Mariano Rajoy îi îndeamnă pe catalani să voteze pentru normalitate la următoarele alegeri regionale. Partidul care guvernează Spania nu este favorit în sondajele din Catalonia, unde electoratul se împarte acum între unioniști și separatiști. Corespondentul nostru, Felix Damian, are detalii.
Șeful executivului spaniol s-a deplasat în orașul Tarragona ca să-și susțină candidatul la alegerile regionale din Catalonia.
Mesajul lui Rajoy a fost axat pe criza economică din cea mai bogată regiune a Spaniei, provocată de referendumul de independență ilegal din 1 octombrie.
Mariano Rajoy: "Separatismul dăunează grav economiei și nivelului de trai, turismul a scăzut, vânzările au scăzut, unele companii stagnează, iar altele pleacă".
Candidatul popularilor spanioli, Xavier Garcia Albiol, nu se află în topul electoratului catalan, dar este de așteptat să devină un aliat important al tinerei formațiuni Ciudadanos, condusă de Ines Arrimadas.
Pentru susținătorii separatismului însă, această campanie electorală este un prilej pentru a cere eliberarea politicienilor cercetați în arest preventiv, precum Oriol Junqueras, liderul Stângii republicane din Catalonia.
Sondajele anunță un parlament catalan fărâmițat, în care alianțele dintre 2 sau chiar 3 partide vor constitui viitoarele tabere politice.
Criza din Catalonia a izbucnit în octombrie, când guvernul regional a organizat un referendum illegal, în pofida avertismentelor justiției, iar premierul Mariano Rajoy a fost nevoit să convoace alegeri anticipate. Acestea se vor desfășura pe 21 decembrie.