25 de români care au fost blocaţi în Mexic au trimis scrisori către instituţiile europene. Avocat: Reţinerea s-a făcut cu încălcarea drepturilor fundamentale

Turisti români blocati in Mexic
Turisti români blocati in Mexic
11 martie 2021, 17:16

Avocatul Eugen Iordăchescu a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că cei aproximativ 200 de români blocaţi pe aeroportul din Cancun au fost supuşi unui „tratament inuman, degradant”. Până în prezent, el reprezintă 25 dintre aceşti români.

„Reţinerea cetăţenilor români turişti pe aeroportul din Cancun s-a făcut cu încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, au fost reţinuţi în mod nejustificat, pe această afirmaţie că s-a primit o alertă. În nicio împrejurare nu s-a dat conţinut acestei alerte”, a arătat avocatul, potrivit Agerpres.

Iordăchescu a apreciat că „în condiţiile în care s-au trimis mesaje sau s-a vorbit la telefon cu consulatul român sau cu Ambasada României sau s-au trimis mailuri, autorităţile române nu au luat practic niciun fel de măsură pentru a se rezolva povestea aceasta tristă”.

„Atitudinea reprezentanţilor statului român este inacceptabilă. Pe de altă parte, nici atitudinea instituţiilor europene nu este de acceptat”, a mai arătat el.

Avocatul românilor blocați în Mexic  a trimis scrisori autorităţilor UE pentru a „preîntâmpina situaţii similare cu orice cetăţean al Uniunii Europene”: „Noi am decis să sesizăm instituţiile importante ale Uniunii Europene. Am adresat scrisori deschise către preşedintele Parlamentului European, ne-am adresat preşedintei Comisiei Europene, ne-am adresat comisarului pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate şi comisarului pentru probleme de Justiţie, în contextul în care credem că aceste instituţii ale Uniunii Europene trebuie să ia atitudine şi trebuie să clarifice de fapt ceea ce s-a întâmplat în Mexic. La ora aceasta, nimeni nu ştie de fapt ce s-a întâmplat şi acest lucru îngrijorează şi mai mult.”

În cazul în care aceste scrisori nu vor primi un răspuns mulţumitor, spune Iordăchescu, este posibilă acţionarea în justiţie a unor autorităţi ale statului.

„Avem în vedere formularea unor acţiuni de natură civilă pentru a trage la răspundere instituţiile statului român care se fac vinovate de situaţia în care s-a aflat grupul numeros de cetăţeni români. Vizează demersuri de natură judiciară civilă. Ne gândim să chemăm în judecată diferite instituţii ale statului român, fie Ministerul Afacerilor Externe, fie Ministerul Turismului. Ne gândim şi la posibilitatea de a acţiona în judecată Preşedinţia României, pentru că toate aceste instituţii au făcut dovada unei lipse totale de responsabilitate faţă de proprii cetăţeni aflaţi într-o situaţie de neacceptat într-o epocă a civilizaţiei moderne”, a anunţat el.

La conferinţa de presă au vorbit şi câţiva dintre românii care au fost blocaţi pe aeroportul din Cancun.

„Noi am stat acolo 48 de ore, dar au părut cinci săptămâni sau cel puţin aşa le-am perceput eu”, a povestit Adina Ovedenie, adăugând că, în primele zece ore de la aterizare, ei şi celorlalţi români nu li s-a explicat de ce sunt opriţi în aeroport. Mai mult, mărturiseşte ea, au fost constant păziţi şi în situaţia de a sta 30-40 de persoane într-un spaţiu foarte mic.

„Ne-au ameninţat constant şi continuu. Ori de câte ori am întrebat de ce suntem acolo, ce ni se reproşează, răspunsul era ‘Ori tăceţi din gură, ori vă arestăm'”, a afirmat românca, adăugând că a primit „informaţii contradictorii” despre situaţia ei în toată această perioadă.

Şi Mihai Tăpălagă a povestit că a stat în aeroportul din Mexic aproape 50 de ore şi doar după 24 de ore i s-a adus insulina de care avea nevoie, din bagajul de cală.

„Eu am diabet de tipul insulino-dependent. Insulină nu aveam la mine, aveam în bagajul de cală. Mi-am luat cât să ajungă de zbor şi un pic după. Mi se consumase”, a povestit el.

De fapt, românul descrie experienţa de pe aeroportul din Cancun ca pe „un haos, o degringoladă din care nu înţelegem nimic nici în clipa de faţă”.

„A fost ceva ce sper să nu se mai întâmple niciunui cetăţean român. De asta şi suntem aici”, mărturiseşte acesta.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite