Aparat care blochează motorul mașinilor celor prinși băuți la volan – proiect de lege

16 octombrie 2018, 18:22

Trei luni pietoni sau șase luni de condus numai mașini dotate cu dispozitive de testare a alcoolemiei – asta îi așteaptă pe șoferii prinși băuți la volan, potrivit unui proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari. Dacă acceptă montarea aparatului de tip Alcool Stop, șoferul va putea conduce chiar de a doua zi.

Dacă în timpul celor 6 luni, conducătorul auto e surprins la volanul unui autovehicul care nu e dotat cu Alcool Stop, acesta riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Specialiştii în domeniu atrag însă atenția că sistemul ar putea fi păcălit, de exemplu, dacă un pasager perfect treaz suflă în fiolă în locul şoferului. Sceptici sunt și mulți șoferi.

Aparatele ar urma să fie omologate de Ministerul Transporturilor.

În 2016, din cauza alcoolului, în România au avut loc mai mult de 200 de accidente în care au murit peste 30 de oameni.

În medie, 30 de mii de șoferi sunt prinși în fiecare an băuți la volan, pe șoselele din România. Dacă va trece de vot în Parlament, proiectul ar urma să intre în vigoare la un an după publicarea în Monitorul Oficial.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite