Apă cu motorină la robinet în satul clujean Gheorghieni, după ce o cisternă a Armatei s-a răsturnat, iar carburantul a ajuns în bazinul cu apă. Situația durează de la începutul săptămânii

22 iulie 2022, 07:56

O cisternă a Armatei s-a răsturnat,la începutul acestei săptămâni, iar opt  tone de motorină au curs pe carosabil și au ajuns în sistemul de alimentare cu apă a localității Gheorghieni, din județul Cluj.

Alimentarea cu apă a fost oprită imediat și au fost prelevate probe pentru teste. Rezultatele au arată că cel puțin o fântână nu a fost contaminată.

Rep: De câte ori ați venit până acuma?

Localnic: Păi vin o dată numai saula două zile o dată.

Rep: De unde o să va luați apă, de aici?

Localnic: Momentan le-am adus la albine de la Cluj.


În sat sunt 350 de gospodării, însă nu toate sunt racordate la rețeaua de apă:

Localnic: „Eu am fântână și de acolo beau.”

Rep: Nu vă afectează?

Localnic: „Nu, nu.”


Irina Munteanu, prefectul județului Cluj: „ S-a alimentat populația cu apă potabilă prin intermediul unor cisterne și cu apă nepotabilă.  Aceste măsuri sunt în vigoare şi vor rămâne în vigoare cât este necesar, pentru că situaţia poate să fie de mai lungă durată.”

În schimb, cei afectați susțin că situația este gravă, iar problema nu ar fi existat, dacă satul ar fi fost racordat la rețeaua regională de apă: „Deși, să zicem că în lacul de la 80 km de Cluj este apă de la oraș și canalizare. Noi, la patru kilometri , la șase kilometri de oraș, nu avem. Tot licitații, licitații, cu firme, licitații.”

Gabriel Costea, primarul comunei Feleacu: „E un proiect plecat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, pe fonduri europene, împreună cu compania de apă, care, din păcate, a întâmpinat probleme la licitații, care se prelungește de peste doi ani.”

Compania de Apă Someș caută soluții pentru curățarea apei contaminate și realimentarea bazinelor cu apă cât mai curând posibil. Garda de Mediu și Sistemul de gospodărire a Apelor Cluj va decontamina apa direct de la conductele principale, prin aplicarea unor filtre.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite