Întâlnire a 50 de state din Grupul de Contact al Ucrainei. Sunt așteptate anunțuri privind ajutorul militar destinat Ucrainei

Lansator de rachete HIMARS
Lansator de rachete HIMARS
15 iunie 2022, 08:36

Oficialii ucraineni au avertizat că Rusia câștigă teren în regiunea Donbas din estul Ucrainei, în special în orașul Severodonestk, unde recent s-au dat lupte crunte.

Fără un aflux de mai multe arme, va fi din ce în ce mai dificil pentru armata ucraineană să anihileze progresul Rusiei sau să recupereze terenul ocupat în regiune, au spus oficialii de la Kiev.

Oficialul american nu a dat informații în legătură cu țările care ar anunța noi pachete de sprijin pentru securitate sau ce ar include eventualele transporturi, dar a remarcat că SUA lucrează „foarte strâns” cu alte țări pentru a afla care sunt nevoile forțelor armate ale Ucrainei și apoi pentru a face posibilă trimiterea acelor sisteme.

Oficialul nu a spus nici dacă SUA vor anunța un nou ajutor militar, dar a spus că administrația președintelui american Biden lucrează deja la următorul pachet.

„Este o luptă continuă” cu „cerințe urgente, în continuă evoluție”, a spus oficialul unui grup de reporteri care călătoresc cu secretarul american al Apărării Lloyd Austin.

Administrația Biden a anunțat cel mai recent ajutor care include arme pentru Ucraina pe 1 iunie. Pachetul militar conține și sisteme HiMARS (High Mobility Artillery Rocket System), un sistem capabil să lanseze șarje de rachete, pe care Ucraina îl solicitase urgent de săptămâni întregi.

Fonduri de 700 de milioane de dolari reprezintă o prima tranșă din noul pachet de ajutor financiar de 40 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, votat de Congresul american.

Un mic grup de soldați ucraineni a început să se antreneze pe HiMARS aproape imediat după anunțarea ajutorului militar. Însă sistemul, care necesită trei săptămâni de antrenament, nu a intrat încă în luptă.

SUA și-au asumat „un anumit risc” în privința propriei pregătiri militară trimițând arme și echipamente în Ucraina, a declarat secretarul armatei Christine Wormuth la începutul acestei luni, dar „nu este deloc un nivel inacceptabil de risc”.

Înalt oficial al apărării a spus că SUA și aliații dețin o cantitate semnificativă de echipamente disponibilă pentru a fi trimise în Ucraina.

„Nu am epuizat nici pe departe resursele și asistența de securitate multinațională pentru războiul de pe teritoriul ucrainean”, a spus oficialul.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis în discursul său de luni seară că Ucraina va elibera toate teritoriile ocupate de Rusia, chiar și peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o la scurt timp după preluarea sa în 2014. Dar acest lucru s-ar putea întâmpla, a precizat Zelenski, doar dacă ucraina prmește mai multe arme.

„Este nevoie doar de suficiente arme pentru a face acest lucru. Partenerii noștri au cantități suficiente de arme ”, a spus Zelensky.

Oficialii ucraineni au spus că între 100 și 200 de soldați mor zilnic în lupte, un număr care generează unele îndoieli cu privire la capacitatea forțelor armate ucrainene de a suporta astfel de pierderi. Oficialul american nu s-a îndoit de cifrele victimelor.

„Numerele nu sunt în concordanță cu ceea ce v-ați aștepta pentru acest tip de luptă care implică artileria”, a spus oficialul. „Nu este surprinzător că cifrele pe care le raportează ucrainenii sunt atât de grave”.

Dar oficialul a spus că SUA nu a observat o scădere a moralului ucrainean în privința dorinței de a rămâne în luptă, chiar dacă conflictul se axează acum pe confruntări brutale ale artileriei rusești.

Problemele legate de moralul soldaților, comanda slabă și pdeficiențele în aprovizionare au afectat armata rusă încă de la începutul invaziei.

Multe dintre echipamentele de ultimă generație ale Rusiei au fost deja distruse, a spus oficialul, rușii find forțați să se bazeze pe modele mai vechi. În același timp, stocul de muniție de precizie al Rusiei este în scădere, ceea ce duce la utilizarea mai multor arme de artilerie, fapt care a avut consecințe devastatoare din cauza lipsei de precizie. Sancțiunile și restricțiile în privința exporturilor au sporit, de asemenea, problemele legate de aprovizionarea capabilităților lor militare de vârf, a spus oficialul. În ciuda tuturor provocărilor cu care s-au confruntat rușii – atât cele create de ei înșiși, cât și cele provocate de contraatacurile Ucrainei – Rusia își păstrează încă cel mai mare avantaj: dimensiunea armatei sale. Dar asta nu înseamnă că Rusia are victoria garantată, chiar dacă președintele rus Vladimir Putin nu a arătat niciun indiciu că ar avea în vedere să-și reducă obiectivele.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite