Antreprenorii s-au reinventat în timp de pandemie

Pandemia pune la grea încercare capacitatea de adaptare a antreprenorilor. Mulţi au realizat că au în faţă doar două variante: lacătul pe uşă sau reprofilarea. Însă, creativitatea a câştigat lupta cu această criză și chiar un plus financiar dar şi uman.

26 Aprilie 2020, 20:43 |
Pandemia i-a reinventat
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Până la criza generată de noul Coronavirus, Flavius Pogan avea o firmă de producție publicitară. Peste noapte s-a văzut în situaţia de a alege să oprească motorele companiei sau să se reprofileze. A optat pentru o schimbare rapidă de macaz şi a început să producă pentru început viziere, iar mai apoi şi ochelari de protecţie.

Astfel, niciun angajat nu a plecat acasă în concediu fără plată sau în şomaj tehnic. Ba din contră, din mâinile celor aproape 20 de oameni ies zilnic mii de echipamente de protecţie atât de necesare acum. Unele au fost donate medicilor din mai multe spitale din ţară, altele au fost scoase la vânzare pentru că cerere există atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.

Pandemia i-a făcut pe mulţi să-şi schimbe planurile.

Iată, la Timişoara un alt exemplu de mobilizare în situaţie de criză: porţi dezinfectante.

Nu doar firmele schimbă direcţia în această perioadă. Ajută cât pot şi ONG-urile. Unul dintre acestea, cunoscut mai ales prin librăria şi editura pe care le coordonează, foloseşte toate resursele de care dispune pentru a ajuta persoanele vulnerabile.

Peste 650 de mii de angajați au intrat până în această lună în șomaj tehnic și mulți dintre ei se tem că nu vor mai avea un loc de muncă după ridicarea stării de urgență.

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 21°C
IASI 18°C 20°C
CLUJ 13°C 16°C
CONSTANTA 15°C 17°C
CRAIOVA 17°C 20°C
BRASOV 12°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI