Antrenorul ucrainean al lui Sheriff Tiraspol își lasă echipa și se întoarce în țară să lupte împotriva rușilor. În urmă cu cinci luni, șoca lumea fotbalului, după ce învingea pe Real Madrid în Liga Campionilor

1 martie 2022, 20:55

Născut într-un oraș din nordul Ucrainei, acum 56 de ani, antrenorul nu a putut sta indiferent în fața dramei prin care trece poporul său. În ultima conferință de presă a anunțat că merge să lupte pentru țară: “Eu mă mândresc cu acei oameni care își apară țara acum, fără să-și cruțe puterile și sănătatea. Utimul mesaj pe care-l transmit în limba mea maternă e că Ucraina vă rezista. Slavă Ucrainei și glorie tuturor eroilor care luptă pentru noi!”.

Antrenorul lui Sheriff le-a spus jurnaliștilor că e foarte îngrijorat de situația în care se află familia și rudele lui dar speră mult că vor reuși să supraviețuiască acestui război.

“Voi cere permisiunea clubului să mă duc lânga familia mea, eu trebuie să fiu cu ei, altă opțiune nu este. Dacă va fi nevoie de ajutorul meu, voi face tot ce îmi stă în putință”, a spus tehnicianul.

Îndată ce a ajuns acasă, Iuri Vernidub s-a alăturat camarazilor care își apără țara de invazia rusă, așa cum au procedat și alte nume din sportul ucrainean și a postat și câteva fotografii pe rețele sociale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite