Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, a evocat personalitatea Regelui Mihai și a transmis condoleanțe românilor

14 decembrie 2017, 09:19

Aș vrea să reamintesc rolul jucat de Regele Mihai I al României, alături de aliați. Exprimăm condoleanțe poporului român pentru dispariția acestei personalități istorice. A fost o parte a istoriei întregului continent, nu numai a României, a transmis Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European.

Joi, vineri şi sâmbătă sunt zile de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria Regelui Mihai I.

În aceste zile, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ şi de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine, potrivit legii, şi persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.  Totodată, televiziunile, radiourile şi instituţiile de cultură trebuie să îşi adapteze programul în mod corespunzător.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite