Antivirus gratuit. Programul este util pentru cei afectați de malware-ul Bart, care blochează computere

5 aprilie 2017, 20:06

Programele ilegale de criptare de tip Ransomware sunt viruşi de mare compexitate care „lovesc” din raţiuni financiare, politice sau şantaj. Unul dintre aceste programe foarte periculoase este ransomware-ul Bart care poate cripta fişiere şi în regim offline.

Poliţia română şi unul dintre cei mai importanți producători de soluţii de securitate din România au dezvolvat un program gratuit ce îi poate ajuta pe cei afectaţi de virusul Bart.

Soluţia pentru eliminarea efectelor produse de ransomware-ul Bart se găsește pe platforma nomoreransom.org. Site-ul este dezvoltat cu ajutorul Europol şi tot acolo se găsesc soluţii pentru alte 39 de programe de aceeaşi natură.

Informaticienii care au creat antivirusul au constatat că în numai 7 zile creatorii unui program de criptare au câştigat peste 1,5 milioane de euro de la cei pe care i-au infectat. În România sunt sute de dosare penale pentru astfel de fraude. Foarte multe firme sunt vulnerabile pentru că nu au soluţii de securitate competitive.

În funcţie de cifra de afaceri a companiei virusate se cer răscumpărări ce încep de la câteva sute la zeci de mii de euro şi întotdeauna moneda de plată este bitcoin-ul. Majoritatea atacurilor nu se produc din România, iar cel care creează un program de criptare ilegal foloseşte numeroşi interpuşi prin care declanşează atacurile.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite