ANPC va controla periodic fast food-urile din Bucureşti, pentru a se asigura că serviciile oferite de acestea sunt conforme

Fast-food
Fast-food
30 august 2022, 14:08

„În urma acţiunii de control efectuată la un fast food din sectorul 2 al Capitalei şi a neregulilor majore depistate acolo de echipa de comisari ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), vicepreşedintele Mihai Culeafă îşi propune să verifice periodic aceste tipuri de unităţi, dat fiind importanţa lor pentru persoanele aflate în mişcare, în criză de timp sau cu posibilităţi financiare reduse”, se menţionează în comunicat.

Astfel, în contextul terminării perioadei vacanţelor şi intensificării activităţii în Bucureşti, echipe de control coordonate de vicepreşedintele Mihai Culeafă vor supraveghea modul în care covrigăriile, patiseriile, shaormeriile de pe raza Capitalei îşi desfăşoară activitatea, astfel încât clienţii obişnuiţi ai acestora, muncitori, taximetrişti, elevi şi studenţi şi alte categorii sociale, obişnuiţi consumatori ai locaţiilor menţionate, să beneficieze de condiţii normale de servire.

„Îmi aduc aminte de perioada în care m-am apucat de afaceri şi străbăteam ţara în lung şi în lat. Nu de puţine ori, împreună cu şoferii noştri ne opream şi mâncam pe fugă, la o covrigărie sau o patiserie. Şi noi eram clienţi obişnuiţi ai acestor chioşcuri şi îmi aduc aminte cu mare plăcere de plăcinta dobrogeană, care este preferata mea. Acum, de când particip la acţiunile de control, împreună cu colegii mei, văd lucrurile altfel. Chiar ultimul control, pe această temă, de la shaormeria din sectorul 2, m-a făcut să-mi dau seama că lucrurile nu sunt mereu în regulă, în astfel de spaţii dedicate alimentaţiei publice. Şi astăzi sunt oameni mulţi care, în drum spre serviciu, cumpără repede ceva pentru a mânca pe drum sau în pauza de masă. Şi pentru că aceste locaţii sunt numeroase, mici, dar cu o mulţime de clienţi, trebuie să avem grijă ca serviciile oferite consumatorilor să fie la nivelul celor puse la dispoziţie de un restaurant. De aceea, îi invit pe toţi cei care constată probleme să îmi transmită, pe contul meu de facebook sau la numărul meu de telefon 0727.333.363, special dedicat consumatorilor, imagini sau informaţii despre locaţia unde văd că lucrurile nu sunt în regulă şi imediat vom verifica locaţia cu pricina. Până atunci, în fiecare zi, voi fi pe teren, împreună cu colegii mei, pentru a vedea personal cum se desfăşoară aceste activităţi”, a declarat Mihai Culeafă.

 

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite